macar 20 min

Nov 22 2005

*doamna l-a calcat pe domn pe bombeu. apoi a plecat. asisderea. adica si eu am
calcat pe cineva pe bombeu. regret ca a fost un simplu accident/incident. in loc
sa-mi las picioarele bocantate sa se impleticeasca aiurea si sa calce oamenii
cu totul si cu totul arbitrar…as fi putut sa..sa ce naiba? sa ma opresc langa
copacii aia doi si sa astept. sa pandesc. sa astept sa apara in raza retinelor
mele un baiat mai de doamne ajuta, adica cat sa nu fiu acuzata de pedofilie, gerontofilie
sau necrofilie. as putea sa alerg dupa respectivul, sa-i zambesc prin toti porii
si sa-l calc duios pe bombeu. sau pe calcai. asta ar insemna sa-i zambesc in ceafa,
si asta nu se face. fara indoiala ca dupa scuzele de rigoare ar incepe o conversatie
uluitor de savuroasa, din care nici unul dintre noi n-o sa inteleaga mare lucru.
dar ce mai conteaza cuvintele. poate chiar o sa se infiripe o minunatie pe viata.
sau macar pe cativa ani. nu trebuie sa fiu absurda, nimic nu tine o eternitate.
sa dureze macar cateva luni. zile, ore. hai, macar o ora. sau e prea mult? cel
putin 20 de minute, in nici un caz mai putin! nu accept nici un minut mai putin!
sa fie clar!
cu orice clipa ce trece ma indepartez tot mai mult de momentul in care m-am nascut.
mai sunt cateva clipe doar pana cand o sa incetez definitiv la a ma mai gandi
la aberatii de acest fel.*