luni, 26 iulie 2010

a couple of plays

Mai 3 2010

pentru ca am vazut un fel de recenzie(?) la o piesa pe care abia am vazut-o si eu, m-am simtit brusc datoare sa put things straight:) (datoare fata de mine ca aici nu mai intra nici dracu, pardon de expresie:)) cine sa mai intre pe weblog?!)

dar sa incep cu prima dintre ele vazuta miercuri la teatru ACT: Amalia respira adanc.

aproape ca mi-am tinut respiratia intreaga piesa nedorind sa las sa intre aerul expirat de Amalia in plamanii mei. prea era totul de o intensitate macabra, prea viata jucata de actrita la cel mai formidabil mod cu putinta(as cam inventa superlativul asta pentru ea) era ingrozitor de real de trista. m-au speriat tipetele ei si toate cuvintele spuse ori repede ca sa treaca durerea ori incet ca sa si-o asume si cel mai tare nu am vrut sa vad cum spune…

oamenii plangeau in sala pentru ca au respirat odata cu ea, eu abia ajunsa acasa, mai tarziu, mi-am ingaduit sa trag o gura cu aer. cu care, sigur, m-am inecat.

piesa asta nu se vede din ultimul rand in care ma cocotasem eu hotarata sa nu fiu atenta decat la ce spune, sa-i analizez doar eventualele tuse grosolane, piesa asta se asculta.

piesa cealalta google tara mea, nu.

la teatrul foarte mic te duci sa vezi ceea ce vezi si in rest peste tot in jur, langa, in. jocul actorilor aici mi s-a parut irelevant(i’m not a gipsy, i’m clever!-very nice accent), ideea fiind una atat de simpla incat ar parea rezolvata din start tocmai pentru ca e intr-atat de dezbatuta. fiecare are o parere despre discriminare. nu o sa mi-o spun si pe a mea, abia daca incerc sa spun una despre piesa care o trateaza. e un subiect atat de vast si atat de usor, incat ai avea impresia ca vorbim despre fotbal.

uite ca piesa asta nu pot sa o povestesc pentru ca subiectul ei nu se poate contrage in cateva fraze. e interesant si perfect imposbil de rezolvat.

rezolvati misterul odata ce iesiti pe strada. yeah, right.


UP

Feb 16 2010

mi-am dat seama ca nu am mai facut nicio recenzie/cronica/ceva la filmele vazute in ultima vreme. si au fost cateva, unele dintre ele chiar interesante.

poate vreodata o sa ma intorc sa scriu si despre cele nementionate aici -avatar, sherolck , 500 days of summer, it’s complicated(si or mai fi fost ele cateva)-, daca nu, titlurile in sine o sa-mi aminteasca macar ca le-am vazut.

asadar UP in the air cu clooney vazut aseara direct la cinematograf unde filmele chiar se vad si simt mai bine. principalul lucru pe care am vrut sa-l notez e ca a reusit sa-mi provoace o stare introducandu-ma astfel in atmosfera. lucrul asta doar e de apreciat. ca dincolo de povestea relatata destul de sec de insusi personajul principal..si de morala relativ asteptata, filmul a produs la mine acel sentiment de … not belonging.

plecarile repetate si intreaga viata petrecuta in zbor, dorinta implinita , de altfel, de lipsa de legaturi exemplificate simplu prin acel rucsac gol, si apoi schimbarea in altcineva in tot procesul asta, scurta poveste de sex transformata pt un scurt timp intr-una de posibila dragoste,m-au dus si pe mine in aer, suspendata intre doua lumi fara acces real la niciuna.

daca e vorba de alegeri, ryan si-a facut-o pe al lui ..asa ca finalul nu mi se pare neaparat ‘dezamagitor’-ar fi fost mult prea simplu sa se termine asa de revelator cu el in sfarsit intelegand sensul lucrurilor si lumea toata sa fie de acord cu el exact in momentul in care el a realizat ce vrea(desi nu cred sa fi realizat, doar a simtit ceva mai mult intr-un timp mai condensat)- ci normal, in concordanta cu restul vietii lui. atunci cand alegi in fiecare zi ceva, e doar firesc ca atunci cand brusc vrei altceva, sa nu se intample pe loc. mai la obiect, ar fi fost foarte misto ca alex sa-l fi asteptat pe el si sa fi fost de fapt sincera…in aparenta ei de disponibilitate.

si foarte mult mi-a placut momentul cand ea i-a zis clar ca el e doar o paranteza la viata ei. si ce e aici trist nu e ca i-a zis asta, ci ca asta era intreaga lui viata, o paranteza…deschisa:) asemenea unui emoticon suparat:(

si de fapt filmul e despre oamenii aia care primesc una dintre cele mai proaste vesti din viata lor. de momentul in care nu mai stii unde si desi poti sa privesti asta drept ‘an opportunity’, cel mai ades e simtit ca un dezastru , fara sa ai nicio stabilitate in primul moment cazi.

ca iti recuperezi sau nu echilibrul, atunci nu se stie.

dar filmul mi-a placut. UP.


cercul inchis

Feb 5 2010

Nici nu mai stiu de ce insist sa citesc carti cand realitatea este ca memoria mea nu retine nimic. Abia anul trecut am citit o alta carte de Coe si abia daca imi mai aduceam aminte ceva legat de cronologia stranie a evenimentelor relatate, ca era implicate o clinica a somnambulilor, visele fiind subiect destul de dezvoltat, si ca, amintirea cea mai pregnanta, cum un barbat isi facuse schimbare de sex indragostit fiind de o tipa care avea tendinte lesbiene si care, intre timp, redevenise straight.

Asadar doar franturi… la fel ca ce o sa-mi ramana si dupa aceasta noua carte de Jonathan Coe abia lecturata. O intreaga pleiada de personaje ale caror destine se tot intrepatrund de-a lungul celor aproape 600 de pagini, suficient de verosimile pe parcurs,pentru ca pe final, autorul sa fabrice o alta lovitura de scena pentru a se asigura, parca, de intiparire in constiinta cititorilor. As fi vrut sa nu recurga la ea, daca as fi avut un cuvant de spus as fi rescris intregul final, mult prea telenovelistic pentru gusturile mele acum elevate:D

Personajul cel mai banal, rezonabil, echilibrat si uman, mi s-a parut a fi Claire. Probabil ar mai fi fost si Lois daca as fi apucat sa o cunosc mai bine in cartea adolescentei lor. Benjamin mi s-a parut patetic all the way through, Paul un imbecil feroce, iar Malvina.. some twisted girl. Ar mai fi si personajele partenere, Phillip in rol de fost sot al lui Claire, Susan in rol de fosta sotie a lui Paul si Emily, fosta si ea dar al lui Benjamin. Apoi actualii etc… nici macar nu e relevant.

Pe scurt:

“Sophie ii povesti lui Patrick despre Harding si despre Harding si farsele lui anarhice din perioada scolii, despre rivakitatea dintre Richards si Culpepper si despre povestea de dragoste adolescentina dintre Benjamin si Cicely. Patrick ii povesti lui Sophie despre felul cum Malvina, fiica lui Benjamin si al lui Cicely, conceputa in dimineata zilei de 2 mai 1979-singura data cand cei doi facusera dragoste-isi cautase tatal timp de douazeci de ani, fara sa stie nimic, pentru ca la un moment dat sa ajunga sa se indragosteasca de Paul, fratele lui mai tanar. Ii povestise de asemenea despre mama lui, Claire, si despre felul cum descoperise in cele din urma adevarul despre disparitia surorii ei in iarna lui 1974.”

Pentru ca da, este vorba chiar si despre o disparitie la mijloc si ulterior, despre o crima. Nu voi mai da citate pentru ca e obositor (sa tin o carte de dimensiunea asta in asa fel incat sa stea deschisa si eu sa pot copia din ea) dar … rezumand intreaga poveste la cele de mai sus, fireste, nu ofer intregului context/continut/cauzalitate meritata relevanta. Toate par sa se lege, povestea pare spusa bine, personajele par sa-si urmeze cursul firesc si totusi, in final, nimic nu se mai leaga. Cel putin asta e impresia creata la cea de-a doua carte citita de acest autor la care nu mai am de gand sa revin prea curand. De ce, pe final, sa aflu ca Malvina se culca si nu se simte vinovata cu unchiul ei si de ce nu mi se spune clar ca ea stia despre tot si de fapt nu ii pasa? Pentru astfel de povesti cu intriga tesuta special sa revolte si sa tina atentia treaza, e suficient sa dau pe acasa tv.

Intentia pare sa fi fost alta, totusi, aceea de destin neprevazut si de cum toate par sa se amestece in asa fel incat sa dea la iveala cele mai neobisnuite situatii. ..care, as putea adauga, desi exista si in realitate, sunt atat de rare incat nici cand ni se confirma existenta lor, mintea refuza sa le accepte.

Asadar, daca ar fi renuntat la aceasta ultima atentionare asupra absurdului vietii, aproape ca l-as fi crezut… intrucat daca absurdul se manifesta ‘pe viu’, rareori o face cu surle si trambite ci, fara accente ingrosate, ajunge sa ne defineasca intreaga viata.

Si felul in care, tot la final, mi se ofera acelasi binecunoscut … sfarsit deschis in care ‘toate lucrurile merg mai departe’.

“ Si se uitara in tacere la Patrick si Sophie, care trecura pe sub maretul arc al Portii Brandenburg, tinandu-se de mana; in clipa aceea, cei doi nu doreau de la viata decat sansa de-a repeta greselile comise de parintii lor, intr-o lume care inca se caznea sa decida daca putea sa le ingaduie macar luxul asta.”

cu asta sunt complet de acord:)


eseu despre orbire

Nov 30 2009

recunosc ca sunt la fel de oarba ca si personajele cartii in recunoasterea vreunui mesaj ascuns din interiorul paginilor. citeam, fiind convinsa ca se doreste sa mi se spuna mai mult, numai ca eu nu aveam acces la informatii..sau la emotii, sau la lumina, sau , de ce nu, la intuneric.

ok, degradarea umana, faptul ca nu vedem, vazand, sunt lucruri care sunt clare de la inceput. haosul in care traim chiar si asa, ‘lighioanele’ care suntem in lipsa unor conditii de baza, meschinaria, rautatea si multe dintre cele rele ilustrate in aceasta ‘imago mundi’(singurul comentariu la adresa cartii de pe coperta)..sunt deci evidente.

ce ma interesa si nu am inteles este rolul ’sotiei medicului’, singura ramasa cu ochi de vazut intr-o lume de orbi, singura care pare sa-si fi pastrat inima la locul ei si nici nu stiu pana acum daca la final, cand toti ceilalti au reinceput sa vada(?) , ea a orbit sau nu.

toata povestea mi se pare a fi simbolica iar eu cheile nu le am..era parca si firesc ca drumul lor sa ajunga intr-un final la biserica, dar nu pot decat sa intuiesc sensul acestei intamplari cu caracter mistic. ar trebui sa citesc si sa incerc sa inteleg biblia intai.

In templu se intra urcand sase trepte, sase trepte, atentie, pe care sotia medicului le sui cu mare greutate, mai ales ca trebuia sa-si conduca si sotul. Usile erau larg deschise(…)nu putea fi adevarat ce ii aratau ochii, omul acela rastignit pe cruce cu o fasie de panza alba astupandu-i ochii, si alaturi o femeie cu inima strapunsa de sapte spade si cu ochii de asemenea astupati de o fasaie de panza alba, si asa nu erau numai acest barbat si aceasta femeie, toate figurile din biserica erau legate la ochi, sculpturile cu o panza alba, legata in jurul capului, picturile cu o dunga groasa de vopsea alba, si era acolo o femeie care-si invata fiica sa citeasca, (…….), era o singura femeie care nu avea ochii astupati pentru ca ii ducea pe o tava de argint.’

(…)

“Imaginile nu vad, Te inseli, imaginile vad cu ochii care le vad, doar acum orbirea e pentru toti, Tu continui sa vezi, Voi vedea din ce in ce mai putin, chiar daca n-o sa-mi pierd vederea, voi deveni in fiecare zi mai oarba, pentru ca nu va fi nimeni sa ma vada…”

finalul.., pare sa poarte in el raspunsul si, desi cred ca acolo e, nu ajung la el.

‘De ce am orbit, Nu stiu, poate ca intr-o zi vom afla motivul, Vrei sa-ti spun ce cred, Spune, Cred ca n-am orbit, cred ca suntem orbi, Orbi care vad, Orbi care, vazand, nu vad.

Sotia medicului se ridica si iesi la fereastra. Se uita in jos, la strada acoperita de gunoaie, la oamenii care strigau si cantau. Apoi isi ridica privirea spre cer si il vazu complet alb, Mi-a venit randul, se gandi. Spaima subita o facu sa-si coboare ochii. Orasul era inca acolo.’


sorescu la ceas de seara

Nov 2 2009

si cu ochelari de citire: doua in una


abatorul cinci

Nov 1 2009

povestea se sfarsea in felul urmator: Billy si cei doi doctori deshamara caii, dar caii nu voiau sa se urneasca din loc. ii dureau prea tare picioarele. si apoi sosira niste rusi pe motociclete si ii arestasera pe toti, cu exceptia cailor.

asa merg lucrurile.

În lume se nasc in medie 323.000 de copii pe zi. Tot într-o
singură zi, în medie 10.000 de persoane mor din cauza foametei
sau a subnutriţiei
.Aşa merg lucrurile. Alte
123.000 de persoane mor din diferite alte cauze.
Aşa
merg lucrurile.
Aceasta
înseamnă că în fiecare zi populaţia lumii creşte cu
aproximativ 191.000 de oameni. Biroul pentru evidenţa populaţiei
pronostichează că pînă în anul 2000 totalul
populaţiei de pe glob se va dubla, atingînd cifra de 7.000.000
000
.

Bănuiesc
că toţi oamenii aceştia vor dori puţină demnitate, am spus eu.

Cred
şi eu, mă aprobă O’Hare.“

love itself was gone

Oct 15 2009

The light came through the window,
Straight from the sun above,
And so inside my little room
There plunged the rays of love.

In streams of light I clearly saw
The dust you seldom see,
Out of which the nameless makes
A name for one like me.

Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door
Then love itself
Love itself was gone.

All busy in the sunlight
The flecks did float and dance,
And I was tumbled up with them
In formless circumstance.

Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door
Then love itself
Love itself was gone.

Then I came back from where Id been.
My room, it looked the same
But there was nothing left between
The nameless and the name.

All busy in the sunlight
The flecks did float and dance,
And I was tumbled up with them
In formless circumstance.

Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door
Then love itself,
Love itself was gone.
Love itself was gone.

cum, cat, mai mult sau mai putin, nici iubirea nu e un obiect. dar dispare si asa, ca si cum iti este furata de sub nas.


desi..

Sep 7 2009

Sep 27 2009

take a look at me now…

  • Share/Bookmark

Sep 27 2009

once upon a time

la asta visam…

  • Share/Bookmark

Sep 24 2009

cantece

  • Share/Bookmark

Sep 19 2009

absurditatea inteligentei

1 ianuarie 1939
Într-una din nopţile trecute mă întorceam cu A(rşavir) acasă. Ora destul de târzie(3-4 noaptea). Ninsese mult, albind totul. Străzile erau pustii şi zăpada curată transformase oraşul, dându-i o frumuseţe de câteva ore. În faţa casei, drept în mijlocul drumului, mi s-au oprit ochii pe o mogâldeaţă care punea o pată întunecată în decor. Uitându-ne mai bine am văzut că era un câine adunat în jurul lui, dar bizar instalat drept în mijlocul străzii. L-am strigat, A. şi eu, ca şi conducătorul unei maşini care se oprise în dreptul lui. Câinele stătea complet imobilizat şi numai ochii şi-i rotea indiferent de la unul la altul. Apelurile noastre nu l-au clintit din loc şi, oarecum intimidaţi, l-am lăsat şi am plecat. În faţa uşii m-am întors: câinele era o imagine a singurătăţii disperate. În clipa aceea l-am auzit pe A. spunând : “O fi vrând să se sinucidă”.

——————————————————————————————————————————————-

imi vine greu sa redau nervii care m-au cuprins cititind aceasta pagina de jurnal a drei jeni acterian. oricat de fantastic de profunda pare intamplarea, oricate valente filosofice i s-ar oferi, nu da dovada decat de incapacitatea unor oameni ‘inteligenti’, preocupati de nimicnicia lucrurilor, traind intr-o nonexistenta de zi cu zi, sa fie pur si simplu buni. calzi. umani. ca dincolo de impresiile artistice stranite de o realitate aparte, sa intre in ea cu fapta si mai putin cu gandul, actionand , sa zicem, caritabil.
si revenind la pagina de jurnal, era chiar asa de greu de presupus ca acel caine-imagine a singuratatii disperate!!! (ma lasi?! )- era paralizat de frig si nu putea sa se miste??!! si in loc sa ii analizezi disperarea(care e doar a ta, ca tu vezi asta, apropo, totul e un jurnal, tot ce vedem e o oglindire a noastra) , sa il iei frumos in brate si sa il duci undeva la caldura???!! si mai apoi daca voia sa se sinucida, gasea el un semineu, ceva, in care sa se arunce…
mda..enervant, enervant!
  • Share/Bookmark

Sep 18 2009

ce nu este viata

viata nu este un simbol, nu e alcatuita dintr’o singura enigma, in fata
careia, daca nu reusesti s’o dezlegi, dintr’o prima, dintr’o singura
incercare, trebuie sa te dai batut, ca viata nu trebuie cautata in
spatele unui singur chip, nici nu trebuie abandonata dupa ce prima
aruncare a zarurilor te’a facut sa pierzi, ci, ajutati numai de
neindestulatoarele noastre puteri, cu mainile goale, cu sufletele
pustiite, stiind ca e zadarnic, ca ne vom izbi iarasi fara scapare de
inima neinduratoare a cetatii, viata trebuie dusa mai departe. si din
nou de la capat, porniti iar inspre larguri, pe’al marii adanc,
nestrabatut, sarat, ce unul altuia mereu va sa ne smulga.
("iubita locotenentului francez"-john fowles)
  • Share/Bookmark

Sep 7 2009

desi..


Comoditate

Aug 25 2009

Mă bătea prea tare soarele
Şi te-am pus în geam
Ca pe-o hîrtie albastră
Mă bătea prea tare gîndul,
Şi te-am pus în dreptul frunţii,
Ca pe-o icoană
Făcătoare de minuni.
Mă bătea prea tare moartea
Şi te-am pus în dreptul inimii
Ca pe-un paravan
De dragoste.
Acum că pleci
Mă vor disputa cu o furie înzecită
Soarele, gîndul
şi moartea
Ca pe Homer
Cele şapte cetăţi.

Iul 21 2009 si te iubesc..

pentru versuri, si eu. si pentru multe alte versuri, cum sa nu multumesc macar o data in gand ca te-am gasit? si ca tu esti ca sa te ajung.
poezie.

vila de pe colina

Iun 9 2009

maugham
ˈmȯm :P
(na ca am uitat cum o cheama pe doamna vaduva..)
carticica simpla cu litere de schioapa, pare un roman din ala de amor pe care-l citeam pe cand aveam 14 ani( apropo de asta, nu inteleg deloc cand vad femei la 40-50 ani cu copii acasa si cu o viata absolut normala, casatorite cu te miri ce barbat imputit de bautura, citind prin metrou astfel de caricele "de dragoste"..pret de 10 minute reusesc evadarea..asta o fi?)..si mi-era cam rusine sa nu fiu observata ce caret usoara citesc:D of, snobismul asta din mine ‘ntelectuala:D
de notat felul in care maugham ilustreaza personajele feminine. fiind a doua carte pe care o citesc scrisa de el, deja imi permit nu numai sa fac o comparatie, cat sa si observ un pattern..femei in rolul de femei frumoase. ca si cum..ce te-ai putea astepta mai mult de la o fata frumoasa crescuta ca atare…cu o oarecare constiinta de sine, nu extraordinar de inteligente dar nici extraordinar de proaste. femei extraordinare prin frumusete..eventual.
mary- tocmai ce am deschis cartea sa imi readuc aminte numele-..ajunge sa exaspereze prin felul in care se joaca cu barbatii dupa bunul ei plac. implinindu-si fantezii, avand pretentia ca ei ar avea reactiile pe care ea deja le programeaza, surprinsa sa descopere ca orgoliul poate sa le fie asa de mare incat sa se omoare odata jigniti, cu simple legaturi neuronale, de la o clipa la alta, descoperind o noua versiune a vietii.
cu siguranta nu o judec, in caz ca pare asa..kitty imi era mai simpatica desi kitty e aia care a inselat..mary e femeia frumoasa ramasa vaduva incercand sa-si construiasca mai departe o viata rezonabila. face o greseala si apoi ia masuri intalnindu-si versiunea ei masculina rowley in stare sa o accepte exact asa cum e si chiar sa o iubeasca. iar ea isi da "sansa" sa il iubeasca pe el. nu o sa-i fie atat de greu din moment ce se iubeste destul pe ea exact asa cum e.
maugham pare sa nu fie orbit de frumusetea femeii -personaj principal.

la cererea cititorului

Apr 15 2009


carti noi

Mar 31 2009

si ar mai fi vreo doua, dar si-asa nu pot sa le aduc la aceeasi dimensiune pe toate..

le asez aici frumoase ca pe stand si acum ca la mine pe raft, sa ma mai uit din cand in cand la el daca vremea nu imi permite momentan sa le si citesc.
asa-i ca-s frumoase?

valul pictat- cartea

Mar 28 2009

iata ca nu m-am putut abtine si am terminat-o mai repede decat am preconizat. mai erau doar vreo 80 de pagini si cum odata luata cartea in mana, paginile se dadeau parca singure, era firesc sa ii si ajung la finalul promis.
acum 2 ani si acum un an vazusem filmul care mi-a si placut la vremea respectiva. o poveste de dragoste neobisnuita care ma emotionase puternic. intotdeauna emotioneaza o poveste de dragoste situata intr-un context tragic. ca sa nu mai pomenesc de situatia speciala in care se aflau cei doi amorezati subit. walter fane interpretat de edward norton isi juca rolul de dr glacial convingator. ea, kitty ,interpretata de naomi watts, juca rolul de sotie infidela a drlui susnumit. frumusica si zglobie, chiar se incadra perfect in aceasta poveste adulterina.
in film, insa, accentul cade prea putin pe infidelitate. desi este mentionata si chiar ilustrata, desi se ia in consideratie ca si intriga a intregului scenariu, pe parcurs relatiile intre cei doi soti uniti atat de un mariaj de convenienta cat si de o fapta reprobabila, se schimba. kitty se schimba si walter la fel. regizorul sau cine a intervenit in relatarea povestii, schimba complet personajele. pornind de la niste ganduri vagi ale lor care s-ar traduce doar printr-un ‘ce-ar fi fost daca’ din carte, in film aceatsa posibilitate ca cei doi sa se indragosteasca unul de altul devine realitate. si astfel, desi se pastreaza traseul personajelor..walter murind intr-un final de holera si kitty care incearca sa devina o persoana mai buna, esenta este complet schimbata.
filmul mi-a placut si, pana la un punct, l-am regasit in carte. actorii isi joaca perfect rolurile, sunt alesi sa semene f bine din punct de vedere fizic cu descrierea pe care autorul cartii le-a facut-o. in afara de culoarea ochilor, toti par sa fie direct proiectati de maugham. si doar aici regizorul pastreaza personajele. (intr-o paranteza admir decorurile/peisajele absolut fantastice din film)

filmul este o versiune siropoasa a cartii. e ceea ce ne-am fi dorit, poate, ca , pe masura ce actiunea inainta, sa se intample intre cei doi soti. ca ea, trecuta prin schimbari majore nu numai sa ii aprecieze just calitatile lui, cat si sa ajunga sa il iubeasca pt simplul fapt ca ii apartin. ca ea sa devina intr-adevar acea persoana pe care el o iubea.

dar n-a fost, n-a fost asa..
cartea pastreaza distanta dintre ei pana la sfarsit. desi ea trece prin schimbari majore si ii apreciaza lui calitatile, nu ajunge sa il iubeasca. desi ea considera ca poate fi mai buna, nu este in plan real. este mai departe supusa slabiciunilor, ii plac in continuare aceleasi lucruri, si , desi incearca sa se ridice deasupra firii ei, admite ca are un drum lung de parcurs ca sa si aiba sansa sa reuseasca.
despre walter nu pot sa ma pronunt intrucat prea putin i-au fost infatisate trairile. prea putin le-a lasat sa le vada, nu cred ca cel care l-a creat ca si personaj a fost nedrept cu el. walter fane ramane un om care si-a investit sentimentele intr-o imagine. dezamagirea resimtita de el la recunoasterea greselii facute, nu are de-a face cu vreun sentiment de dragoste ranita. el nu este capabil de o iubire indreptata spre o kitty in viata. de altfel, probabil intreaga carte vorbeste despre strania si izbitoarea diferenta dintre ceea ce credem ca este si ce este in plan concret. atata cat sa ne amuze prin perfidia prapastiei dintre cele doua. cum oamenii vor sa vada neaparat ceva pt a se simti bine cu ei insisi..pt a nu insista in cunoastere. dar nu insist pe subiectul asta acum.
revenind la walter si la moartea lui sinucigasa, pare sa se dovedeasca pana la sfarsit un om pedepsit de propriile iluzii. faptul ca o acuza pe ea drept ‘om fara caracter’ nu il face insa pe el dulaul curajos. dar e linistitor probabil ca moare cu gandul asta.
doamna fane, ramasa vaduva, reuseste sa fie sincera fata de ea. iar lucrul asta in sine, oglinda in care in sfarsit se vede- si in care prea putini se vad de-a lungul existentei- nu o scuza in mod neaparat, cat ii ofera acea libertate dupa care tanjeste. traiesti cu siguranta un sentiment racoros cand ai capacitatea de a te accepta, avand astfel si sansa de a te transforma in cine iti doresti de fapt sa fii.

wish

Mar 10 2009

i wish i were a teenager again to have all that time to waste on books .
si cand ii vad pe copiii astia cu care tot sunt in contact, asa de refractari in privinta citittului, imi vine efectiv sa iau o carte din cea mai apropiata vecinatate si sa ii lovesc drept in cap cu ea:D
ofticoasa fiind ca nu mai sunt la varsta lor sa am tot timpul din lume sa fac ce-mi place. evident, lor(si nu ma refer la exceptii) le-o placea sa nu citeasca si sa faca ce or face in rest..cred ca o sa fiu genul ala de mama care o sa-si oblige copiii sa faca ce nu am reusit eu sa fac. sper ca nu..dar gandurile mele urmeaza linia asta, se pare.
nu vreau sa spun decat ca, privind cartile din rafturile mele noi, cele citite deja pe vremea adolescentei si cele necitite pana acum , mi-e dor .
de timpul petrecut exclusiv in/cu carti.
si acum, chiar si cand mai am timp la dispozitie, nu mai e la fel.

rezumand

Feb 24 2009

nu mai e timp..sau nu mai e chef, ceva nu mai e din ce era odata.
acum mai citesc carti si mai vad filme si nu mai notez nimic, lasandu-le incetul cu incetul prada uitarii. ma regasesc si trec mai departe, ma infior si trec mai departe, de parca filmele au devenit filme si cartile carti dintr-odata.
inainte nu era asa. inainte..inainte de ce? inainte de mine acum.
asadar, pentru ca vreau totusi sa rezum cateva dintre cele ce mi-au placut spre incantat pentru a nu le uita de tot mai tarziu, voi aminti de cartea somnului si de V de la vendeta.. si poate de million dollar baby.
sarah si robert si gregory si cleo si..veronica. nu in ordinea asta, pe alocuri chiar se amesteca identitatile. ideea de clinica destinata insomniacilor sau celor ce prezinta probleme relationate cu somnul, presupun ca a mai fost pusa in practica si in plan real. visele lui sarah sau ale lui terry iar nu m-au interesat prea mult pe parcursul lecturii.
felul in care a fost prezentata cronologia personajelor, insa, da.

un capitol in trecut, un capitol in prezent. in permanent contact cu inainte, rezultatele in acum isi gaseau explicatia imediata.

as vrea sa stiu ce sa mai notez..romanul, in ciuda titlului, este predominat de actiune. relatiile dintre personaje sufera transformari continue, in asa fel incat nu ai timp sa te detasezi sa reusesti sa trasezi o idee macar. m-as putea gandi doar la relatia excesiv de ciudata dintre sarah si robert. excesiv de ciudata pentru ca excesiv de ciudati sunt si ei. si oricat de open minded ai fi, e greu sa nu te mire(macar) faptul ca un el indragostit de o ea -ea care are inclinatii lesbiene- sa faca operatie de schimbare de sex pentru a deveni la randu-i o ea. iubita de ea.
mda..cata iubire! cata nebunie! cat se confunda! ce ti-e si cu psihicul uman..
apoi sunt celelalte povesti care converg
.. ]
nimic intamplator in cartea asta. probabil, nimic intamplator in multe alte carti, numai ca aici constructia ei atrage atentia asupra coerentei unei povesti bine spuse care nu stiu , insa, daca vrea sa spuna ceva.
V de la Vendeta.- absolut superb. vazut abia acum dupa mai multi ani de la lansare , mi-a placut mai mult decat as fi preconizat vreodata. genul de film de care te indragostesti. fireste, nu stiu sa explic asta.. tin doar sa precizez ca nu mi s-a mai intamplat de mult un asemenea film.
cat despre million dollar baby..m-a ravasit.
este cat se poate de personal.

cand ninge

Ian 8 2009

"(…) ..O surpriza. O stim, zapada, dar cand o vedem din nou, albul ei parca ne spala gandurile. Chiar daca nu vrem, ceva alb ne patrunde si in noi. Ne ninge; pana si pe chipul omului murdar apare un suras: ochiul lui uimit de intruchiparea a ce e imaculat il face sa-si aduca aminte ca si el a fost odata curat si e nedumerit ca iata, poate fi din nou, cel putin atata timp cat de sus cade asupra lui, anume parca pe caciula pe care o poarta pe cap, peste umeri si peste genele ochilor fulgii de zapada care de Sus, din cer, in caderea lor, si-au pastrat minunatele forme de stele mici, care i se topesc ca o parere pe maini si pe fata. E, poate, o atingere diafana de care n-a avut parte? Sau pe care a gonit-o inrait ca un caine care a primit numai lovituri? "Iata paradisul!"(..)

diary

Dec 27 2008

poate ca lumea trebuie sa sufere inainte sa riste sa faca ce-i place.
trupurile sunt transformate in panouri publicitare.
alt motiv pentru care ne plac telenovelele e repeziciunea cu care se ezolva o situatie de criza.
esti condamnat sa fii tu.
totul e un autoportret
totul e un jurnal
ce nu-ntelegi poate capata orice sens iti doresti.

nu am inteles nimic. nimicul ce sens poate capata?


junghi

Dec 19 2008

mainile mele miros a mainile tale. mainile mele ard sub cenusa si se sting incet.
gura mea are gustul gurii tale. a fum. a tuse. a sarut mort.
toate lucrurile nu mai sunt cum au fost. toate lucrurile au devenit lucruri.
arunc tigara neterminata in noapte si revin la mine. mainile mele
nu le mai ating pe ale tale si gura ta nu mai gusta din a mea.
construiesc ziduri si tu imi construiesti caramizi. mainile noastre lucreaza impreuna.
vorbesc in cuvinte si tu taci in emotii. ne completam in limbaj.
uneori imi mai dai mana la o parte si ma atingi
alteori imi opresti cuvintele la deschiderea buzelor si ma saruti.
eu nu tremur niciodata.
gura toata imi e plina de fum. am gustul tau fara tine in el.


prezentul trecut din cand in cand

Nov 7 2008

DINCOLO

Femeia asta
Are pe cineva în baie.

Vorbeste cu mine,
Ma iubeste sincer,
Dar cineva se tot foieste în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În par,
În linia vietii din palma
Ca aceasta casa n-are decât o singura intrare,
Ca-mi ascunde pe cineva în baie.

Sau, ma rog, în casa vecina,
Sau într-o alta casa,
Undeva pe strada,
Într-alt oras, sau într-o padure,
Ori pe fundul marii.

Cineva sta ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.


tudor gheorghe

Nov 4 2008

si nu-mi venea sa cred ca in sfarsit eram acolo. sa il vad, sa il ascult. pe viu.
emotionanta intreaga experienta. cuvintele mele de lauda la adresa artistului nu ar avea sanse sa se ridice macar pana la jumatatea simplei sale prezente pe scena.
doar spun ca m-am bucurat ca intr-un final am fost(si vreau ca asta sa nu fie finalul), si ca da, intr-adevar, prestatia reala nu se compara cu cea de pe casete/cd-uri (pe care le-am achizitionat insa de fiecare data).
parca ma aflam iar in timpul facultatii invatatnd cursuri de istoria limbii romane incercand sa-mi placa. acum abia mi-au placut.
cred ca asa e: arta e singura capabila sa te scoata din tinele tau mic si trecator. arta si dragostea, desigur.

refresh

Aug 25 2008

am mai terminat vreo doua carti de cand scriam ca nu mai pot sa termin carti. si tot incep altele si tot incep altele..will it ever end?
intr-o alta ordine de idei, am vazut si o gramada de filme proaste. fara sa vreau, asta e scuza mea. toate au culminat cu , bineinteles, un film despre prostie numit cum altfel decat ‘idiocracy’.
spun inca o data, asa ca sa ramana si aici, houellebecq nu mi se pare ca produce ori admiratii netarmuite ori dispret definitiv.
‘pentru mine e o noutate sa fiu ca toata lumea’
houellebecq are un nume greu de scris si de pronuntat.
nevertheless i keep reading.

netermina

Iul 15 2008

de ceva vreme doar incep carti, evitand cu grija sa nu le termin. nu e o intamplare si nici o neputinta. incep sa cred ca e din ce in ce mai mult vorba de o alegere. venita din frica.
psihoanaliza cititului meu recent..:P
atata timp cat mai sunt 10-30-100 de pagini dintr-o carte inceputa, ea mai traieste . real. si nu in amintirea din ce in ce mai stearsa.
paler continua sa imi vorbeasca in convorbirile lui , personajele lui vonnegut sau ale altuia de pe noptiera mai au sansa sa fie in feluri nestiute inca, jeni nu este inchisa in 500 de pagini si nici ingropata in vreo nota de subsol, povestea nu a fost spusa pana la capat pentru ca eu nu am citit-o pana la capat.
oricum finalul nu imi spune niciodata mai nimic concludent. oricum nu mai caut asta.
un soi de lasitate, probabil. probabil va fi depasit.

closer

Iun 12 2008

da, despre film vorbesc. l-am mai vazut o singura data atunci cand a fost lansat si cand motivul a fost jude law. pe melodie o stiam deja.
cand l-am vazut atunci nu puteam sa relationez cu nimic din ce mi se intamplase. mai ales pentru ca nu m-am uitat singura la film si persoana de langa era vorbareata. dupa cate imi amintesc..si e de urmarit fiecare replica aici.
nici acum nu vorbesc despre film. acum vorbesc despre relationari. prototipuri umane si sinceritatea abundenta. neintalnita in real decat vag.
se pun cuvinte unor intamplari comune si doar de asta filmul e special. pentru ca ei SPUN ce fac. si nici nu se justifica. ar fi fost neinteresant.
despre iubire si neiubire si inselat si reinselat si o pleiada intreaga de trairi traite de oameni care au trait intamplarile alea comune.
ah da, oamenii aia din film se justifica totusi, adevarul ca laitmotiv.. sunt sinceri. in tot ce fac cazand prada sentimentelor si recunoasterea lor post-factum.
fireste, e o porcarie toata treaba asta cu sinceritatea.
they would better mean it when they say i love you. over and over again.
mean it.
sau cum se traduce la noi? sa se vada iubirea aia prea des invocata. sa pui degetul si sa o arati. aici e. in adevarul nostru format din doua trupuri care nu se mint.

gand in acelasi gand

Mai 31 2008

Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!

Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.

Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!

hocus-pocus

Apr 5 2008

bune-s plecarile astea cu trenul. se castiga timp pentru terminat carti ce nu-si mai aveau vreme spre a fi lecturate pana la capat. nu mai vreau sa socotesc de cand am inceput-o pe asta ultima din titlu..mai ales pentru ca este genul de carte care, in mod normal, nu as lasa-o din mana pana la final. dar am ajuns sa traiesc exceptii.
so.
prima carte citita de vonnegut. am vaga banuiala ca tonul ii ramane acelasi in toate celelalte. nu stiu de ce lumea il gaseste amuzant. da, se tot zambeste pe tot parcursul povestii descrise de el, exista umor, cum sa nu, dar amuzant chiar nu mi se pare cuvantul potrivit. l-as numi cinic si, in masura in care oamenii considera amuzant cinismul, se poate considera si amuzant, probabil.
citind insa mai indeaproape bucata aia de viata transpusa in litere, ma intreb ce dracu sa faci in conditiile alea-astea?
..decat sa
sa mori de ras.

cap ou pas cap?

Mar 2 2008

Jeux d’enfants sau Love me if you dare
nu mai retin de cand n-am mai vazut un film de dragoste
care sa ma emotioneze. vorbeam adineauri despre film cu altcineva care
l-a vazut..si inainte de discutat despre el, chiar nu aveam nicio idee
despre ce anume sa scriu. prea implicata si prea -probabil- pe aceesi
lungime de unda cu filmul ca sa mai pot adauga ceva in afara de un link
(melodiile gasite nu-mi par deloc potrivite) si o recomandare de a-l
viziona. bonus o concluzie in ton cu titlul:P
spuneam asadar ca e un film de dragoste care pe mine m-a
emotionat. inevitabil, am ajuns sa asociez filmele de dragoste cu tot
ce tine de sirop, dulcegarii samd. lipsite mai toate de starea de
gratie pe care vor sa o ilustreze. doar pentru ca doi se intalnesc,
sunt amandoi frumosi si se mai si tachineaza din cand in cand cat sa ne
prindem noi spectatorii ca avem de-a face si cu ceva spirit, nu
inseamna ca o sa si simt macar un fior din al lor amor.
dar iar ma indepartez de subiectul care m-a impulsionat sa scriu ceva mai mult decat aveam de gand. subiectul era “dragostea normala
ca argument dat ( de altcineva-ul cu care discutam despre) in
defavoarea relatiei dintre cei doi, un baiat si o fata si mai tarziu un
barbat si o femeie care se tot provoaca pe tot parcursul povestii
intalnirii lor cu jocuri amuzante sau, la alegere, in functie de
viziune, bolnave.
cap ou pas cap? poti sau nu poti, presupun ca inseamna..te bagi sau nu? esti sau nu in stare? faci sau nu faci asta pentru mine? posibile traduceri doar.
intrebari pe care ni le punem zilnic unii altora, sub alte
formulari mai subtile sau mai rastite, si, in functie de raspunsul la
ele, alegem si ne trasam raporturile, ne simtim sau nu importanti.
fireste, filmul urmeaza ideea din titlu, a jocului de copii .
regulile care se inventeaza pe parcurs, de la o varsta la alta,
nedepasind insa niciodata in mod real copilaria, sunt in cazul asta delicioase .
fireste, legandu-te de detalii/reguli, cum ei se provoaca unul pe
altul pierzand ani de zile de “dragoste normala”, ai putea sa si decizi
ca prea sanatosi nu-s niciunul. si, mai ales, sa-i mai si etichetezi ca
atare iar in comparatie cu dragostea ta reala, sa ti se para ca e “mai
bine ca tine”.
pe mine ma amuza si enerveaza in egala masura aceste comparatii .
ideea urmata (si) in film este clara inca din titlu: iubirea ca
provocare ultima, ca cea mai mare provocare dintre toate , the greatest
dare of all.
auzisem intr-o zi undeva cum ca cineva ar fi spus ca “iubim asa
cum suntem”. normali, anormali, frumosi, urati, sensibili,
pragmatici…si alte impartiri care nu-si au sensul atata vreme cat
suntem altii si deci diferiti. chiar si in ciuda iubirii sau a oricarui
alt sentiment pe care-l traim-poate- cu totii.
cei doi se zidesc impreuna, ai spune. la fel cum ai spune ca si mama copilului poate sa zboare. ai spune ca se poate .
the dare of dares.
hai sa lasam impartirile astea cu dragostea normala versus
dragostea anormala, hai sa nu mai impartim oamenii sau personajele atat
de nedrept, hai mai bine sa iubim pana la capat. daca suntem in stare :) sau ..ca in versurile astea tot cantate..asa ceva:
C’est Lui Pour

Moi, Moi Pour Lui Dans La Vie

Il Me L’a Dit, L’a Jure Pour La Vie,

Et Des Que Je L’apercois

Alors Je Sens En Moi, Mon Coeur Qui Bat…

Des Nuits D’amour A Plus Finir

Un Grand Bonheur Qui Prend Sa Place

Les Ennuis, Des Chagrins S’effacent

Heureux, Heureux A En Mourir

Cine

Feb 29 2008

Sa cercetam bine
Cine se ascunde sub noi,
Sa fim foarte atenti
Pe cine numim
Eu.

Ca nu mai poti
Avea încredere oarba
În nimeni,
Sa fim atenti, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesati cu genunchiul
Sub niste masti,
Atât de conventionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne caznim, stângaci,
Sa fim familiari cu noi.

Poate chiar reusim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.


the painted veil

Feb 18 2008

eram convinsa ca am scris despre el atunci cand l-am vazut prima oara. cand l-am vazut prima oara?
nu retin data desi am tot dat inapoi filele calendarului de blog sa aflu. parca era primavara. cand am coborat sa-mi iau chipsuri imbracata in trening si m-am intalnit intamplator cu alina. care mi-a dat un sirag de margele. cadou intarziat de ziua mea. margelele erau de lemn si ea era zambitoare. ii retin dintii albi si rosul cordelutei. stralucitoare. reclama la fericire, nu alta.
eu eram intr-o duminica parca si urma sa vad filmul asta scos de mine pentru mine. deprimant, ai spune. deprimant, mi s-a si spus cand am povestit cuiva scenele.
desigur, povestea nu e deloc vesela avand in vedere ca acolo se si moare, se si sufera, se si iubeste. toate amestecat, asa, ca-n viata. cu greseli alaturate.
si tin minte ca si atunci am plans si atunci am zambit la final cand ea, luandu-l de mana pe copil, ii raspunde la intrebare. in plina strada, in plina zi, in plina viata care merge mai departe, ii spune copilului nascut si el din greseli adunate, ca ala care a fost mai inainte de el(ala-amantul intamplat pe drum, el-trandafirul mort dupa o saptamana), era "noone important".
important e acum prezentul strans in brate.

“dar nu era decat vantul.”

Dec 27 2007

in sfarsit..dupa o mie de ani , am reusit sa termin si eu o carte!! mda..nu e de laudat avand in vedere timpul scurs in afara filelor tiparite, dar e macar de notat. in sfarsit s-a intamplat. era aproape rusinos sa termin anul fara sa fi terminat cartea asta..
despre care nu pot sa spun mai nimic, atat de greu imi e sa distilez gandurile amestecate de acolo. de multe ori mi s-a parut ca se tot repeta, tocmai pentru ca se tot explica..si eu intelesesem din prima..am mai spus ca pe octavian paler il am deja scris in mine..
asa ca as putea doar sa-l transcriu..
apropo de titlul ce vorbeste de asteptare- si cat de plin de sensuri e cuvantul asta-, apropo de speranta tot mentionata, felul meu de a reactiona la cele lecturate a fost..sa pun drept semn de carte un bilet de tren.

Viitorul Trecut

Dec 22 2007

probabil s-au ratacit trotuarele
si ca o ceata alburie seara
s-a ridicat de pe obiectul trist al noptii…
probabil chiar in aceasta secunda
femeia de care ma voi indragosti peste un an,-
fericita acum
se strange in brate, acum,
se strange in brate cu iubitul ei,
cu barbatul de care e indragostita
acum, chiar acum,
acum, chiar acum, cand lenes
ies pe usa de sticla
a restaurantului afumat, acum,
acum; si nimic nu-mi pare mai important
si nici nimic nu-mi pare mai important
iar a trai o luna mai mult
nu vad de ce.
acum, in aceasta secunda cand fluier a paguba
si nici un taxiu nu vine sa ma ridice
si sa ma duca, unde?…
despre acum, despre aceasta secunda
ea imi va marturisi totul
peste un an cand voi intalni-o
pentru prima oara;
despre aceasta secunda ea imi va marturisi
totul,
imi va spune ca a fost o simpla aventura
ce s-a intamplat cu ea acum,
chiar acum in aceasta secunda,
iar mie mi se va pare
atunci
imposibil de a trai o ora mai mult
atunci, chiar atunci;-
si nu va cadea pe mine nici o ghiara
ca sa ma ridice, -unde?
si va mai trece inca o ora peste acea ora
si voi vedea ca exist in continuare
putin mai albit,
putin mai greoi in exprimare,-
in exprimarea cetii care se va ridica
lasand negru si sticlos obiectul noptii;
si foarte indragostit de acea femeie
cu care ma voi logodi in viitorul trecut
si careia am sa-i strig
cu vorbe mai vechi de un an:
-ia-ma cu tine si nu ma lasa!…
iar ea ma va intreba: unde?
iar eu ma voi gandi, doamne, intr-adevar,
unde?

tx to ‘gogu’

Oct 24 2007

i discovered this wonderful poem written by Edna St. Vincent Millay:
Pity me not because the light of day
At close of day no longer walks the sky;
Pity me not for beauties passed away
From field and thicket as the year goes by
Pity me not the waning of the moon,
Nor that the ebbing tide goes out to sea,
Nor that a man’s desire is hushed so soon,
And you no longer look with love on me.

This have I known always: love is no more
Than the wide blossom which the wind assails;
Than the great tide that treads the shifting shore,
Strewing fresh wreckage gathered in the gales.

Pity me that the heart is slow to learn
What the swift mind beholds at every turn.

[mi-am adus aminte adineauri de ea si chiar e pacat sa nu primeasca toata atentia pe care o merita, aducand-o astfel la lumina si aici.
inca de pe vremea in care mi-a aparut ca si comentariu la o insemnare oarecare, am fost complet fascinata.
asadar multumesc inca o data! ]

fight club

Sep 22 2007

l-am revazut aseara pe un post de televiziune. si in afara de constantul wow de pe parcurs in fata unui film foarte bine facut(in schimb, sarac in revelatii, sau in fine, il mai vazusem o data:), mi s-au parut absolut nepotrivite reclamele ce-i mai intrerupeau cursul alert.
un pic amuzant. si trist in egala masura. ne uitam la filme, citim carti, vanam life changing ideas, si totul ramane exact la fel.
replica misto a filmului a fost pt mine:
Narrator:
Tyler, you are by far the most interesting single-serving friend I’ve
ever met… see I have this thing: everything on a plane is
single-serving…
Tyler Durden:
Oh I get it, it’s very clever.
Narrator:
Thank you.
Tyler Durden:
How’s that working out for you?
Narrator:
What?
Tyler Durden:
Being clever.
Narrator:
Great.
Tyler Durden:
Keep it up then… Right up.

lupul de stepa

Sep 13 2007

sa scriu despre cartea asta…si prin ea si despre altele care s-au intamplat sa se muleze starii avute deja dinainte de lecturare. lupul de stepa. am luat o pauza pentru ca am fost plecata la mare, si la mare chiar nu-ti vine sa citesti Hesse. dar stiam ca o sa revin si ca nu o sa ma desprind.
cautam pe net o poza cu cartea. am gasit in schimb un comentariu facut la adresa ei de catre Llosa. si m-a minunat ca-mi regaseam impresiile acolo. minunat are dublu sens, pozitiv si negativ. niciunul nu il devanseaza pe celalalt. asadar amestecat.
pe parcursul ei am avut sentimente dintre cele mai contradictorii. stiu ca nu e tocmai sanatos si destept sa te identifici, dar… mi se parea ca-s descrisa eu. generalizand un pic, evident. apoi am realizat ca nu si am inceput sa citesc obiectiv. oarecum. si mi se parea ca se banalizeaza viata impartind-o atat de radical in senzorial si spiritual. haller versus herminia, simboluri ale doar doua din fetele lui launtrice. si totusi am citit mai departe, reusind sa fiu surprinsa de ideile pe care, posibil, le-am gandit toti cei in stare sa gandeasca. sau sa inoate. am citit "cuvantul inainte" abia la final.
si apropo de final, fantastic, emotionant, palpitant, magic samd…a existat senzatia ca imi scapa ceva. ceva. nu orice ceva, esenta. si ca trebuie la un moment dat sa revin asupra ei. la o varsta mai inaintata cu o experienta ceva mai vasta.
cel mai simplu e sa te identifici si sa te simti indreptatit sa te simti lup de stepa. sa-ti arati coltii in continuare sau sa te retragi in spatele salbaticiei asumate. e cel mai simplu si cel mai la indemana. sa te privesti atat cu mila cat si cu admiratie. dar mai mult de atat, sa-ti admiri starea jalnica.
hm.. si e un pic cam trist ca asta e ceea ce ramane. cum mesajul ultim se dizolva aproape neobservat..sa razi..nici macar nu cred ca e vorba de fapt de exaltarea vietii, dupa cum spune Llosa. si nici sa radem aici de tot ce ne intristeaza.
dupa cum spuneam..la inceput, cred ca imi scapa ceva. si nu stiu daca inaintarea in viata este cea care imi va dezavlui misterul..ci, poate, inaintarea in moarte. sau e totuna?:)
hm2. daca herminia este inca o fata a lui harry…si el o omoara pe aceasta..simbol preponderent al senzorialului? ce de sinucideri pana la moartea finala!
mda, mai bine astept sa mor ca sa inteleg ceva :)

o vara de rascruce


hehe..a se observa asortarea. estivala de-a dreptul..:)
cartea e scrisa frumos, e printre primele scrisa Capote-ar fi trebuit sa fie cartea lui de debut-, de altfel manuscrisul a fost descoperit tarziu si publicat dupa moartea scriitorului. si deci fara acordul acestuia. presupun ca daca il considera suficient de bun, il dadea singur inspre publicare. ..
mi-a placut. finalul insa nu. parca nu se justifica.
am pastrat asta:
"In cele din urma, vine un timp in care te intrebi ce-am facut?, si pentru Grady sosise acel moment, in acea dimineata, la micul dejun, cand Apple, citind scrisoarea cu voce tare, ajunsese la pasajul cu rochia; uitand ca nu dorise rochia si stiind ca nu o s-o poarte niciodata , Grady a fugit pe scari, afara, stapanita de o noua si misterioasa suferinta: ce-am facut? Marea ii punea aceeasi intrebare, pescarusii inganau intrebarea marii. Cea mai mare parte a vietii e atat de monotona, incat nici nu merita sa o discuti, si monotonia se face simtita la toate varstele. Cand schimbam marca tigarilor pe care le fumam, cand ne mutam in alt cartier, cand ne abonam la un alt ziar, cand ne indragostim sau punem punct unei legaturi, nu facem decat sa protestam, in felurite chipuri, usuratice sau profunde, impotriva monotoniei, cu neputinta de diluat a vietii de zi cu zi. Din nefericire, toate oglinzile sunt la fel de tradatoare si, la un anumit punct al noii aventuri, reflecta aceeasi fata vana si nesatisfacuta; si, de obicei, cand te intrebi ce-am facut?, iti spui, de fapt, ce fac? "
trece si vara asta. de rascruce sau nu.
asa ca ne facem toamna si asteptam sa cadem:)

Aug 4 2007 Tribut celor ce Scriu

Aproape ca mi-as face poster cu anumite cuvinte..pentru ca altfel nu stiu, nu pot sa-mi manifest admiratia, bucuria, emotia citindu-le. Pe blog se dau stelute macar. Dar si asta mi se pare putin, desi da..poate e ceva. Asa ca le transcriu, le tot transcriu, din jurnal real in jurnal virtual, mi le repet in gand de zeci de ori pana raman intiparite pe buze si le rostesc mai apoi ca parte din mine. Sper ca asta sa-si fi dorit "poetul"…desi niciodata nu am indraznit sa stiu ce ar fi vrut sa spuna sau sa transmita.
Cu toata jena si smerenia de care sunt capabila, ma apropii de cuvintele lor atotcuprinzatoare si mi le insusesc, simtindu-ma in cele din urma tot o hoata. Chiar daca numesc autorul si indrept spre el toate laudele, simt ca am comis un delict. Probabil permis, din moment ce au fost date spre publicare si lecturare, dar nu cred ca isi putea inchipui cum extrag de acolo viata mea din viata lor.
Uite ca mi-e si rusine ca folosesc tot cuvinte in felul in care o fac, cand iata numai ce rol au in rest. In mana celor in stare sa nasca minuni.

intraductibil

"you’re so very young!"
"i’ll grow out of it"
pentru jocuri de cuvinte, as invata toate limbile pamantului.
asta era dintr-un film prins pe jumate in seara asta "being julia".
btw, annette bening is stunning!

Sorescu despre Soare

Iul 22 2007

Batrani la Umbra
Obosesti repede, uiti usor,
Incepi sa vorbesti singur,
Misti din buze…
Te surprinzi in oglinda miscand din buze.
Stiu cam cum o sa fie cand voi fi batran.
In fiecare vara am o zi, doua, o saptamana
De batranete.
Zbarcit, uscat ca un sambure de piersica in miezul zilei
Zemoase.
Un Ulise care uita de la mana pana la gura,
Unde trebuia sa se-ntoarca,
De ce rataceste pe mare
Si daca e inainte sau dupa razboiul Troiei.
Un Ulise cu putine sanse de-a saruta fumul iesind de pe hornurile
Patriei.
Eziti intre a-ti potrivi cravata
Si a te strange cu ea de gat.
40 de grade la soare! Intru in casa
Si cu un ultim efort de memorie imi aduc aminte
Cum ma cheama.
Caldura torida seamana foarte mult cu batranetea.
Aceleasi senzatii.
Iei covoarele-n picioare
Te-mpiedici in papuci-
Iti coace o unghie,
Parca ti se misca un dinte.
Vara ne simtim toti solidari:
Toti suntem batrani,
Pan-la fatul din pantecul mamei.
Cand roata rosie pe cer se-arata
Cand roata rosie pe cer se-arata,
Avand drept osie intreaga lista
A celor ce inca mai exista,
Dar care-s condamnati la tras pe roata,
Ai vrea sa fugi de pe-otravita pista,
Dar goana urmarita ti-i si iata
Simti pe femur obada-nconvoiata
Si lumea e un geamat ce persista…
Mai lasa-ne, in carul tau de foc,
O soare, ce mai ai si alte roate,
Sa ne-avantam pe drumuri desfundate,
Precum copiii ce pornesc la joc,
Crezand ca peste oase sfaramate
Cade, de sus, o roata de noroc.

romanul cocainei

Iul 18 2007

terminat cartea de mai jos. trendy, cica. dar ma abtin de la comentarii.
daca am citit-o in 2-3 zile..se presupune ca mi-a placut. romanul cocainei..nu este genul de carte spre care m-as duce direct la raft. in genere nu ma intereseaza de fel experientele extrasenzoriale prin care trec cei atinsi de drog. dar mi-a fost recomandata..la modul ca s-a luat diret din raft si dat inspre lecturare mie. si am avut incredere. este, intr-adevar, o carte de recomandat.
inca nu m-am interesat cand anume a aparut cocaina. avand in vedere ca povestea avea loc undeva pe la inceputul sec trecut, presupuneam ca nu e cazul de astfel de imixtuini albe in peisajul rusesc. presupuneam prost. ar trebui sa ma interesez.
roman rusesc. capodopera, chiar. asa e considerata de "critici". n-am citit nici prefata inca. autor necunoscut, dupa cum spuneam. i se atribuie oarecum lui nabokov. eu nu tin neaparat sa ma hazardez din moment ce nu stiu. am citit doar lolita. si nu mi-a placut. sau eram prea mica la vremea aia si era de inteles..
roman rusesc. imi sunt foarte dragi romanele rusesti..au o anume sensibilitate pe care imi vine greu, daca nu chiar imposibil, sa o redau. pot cel mult..sa ma emotionez.
si m-au emotionat relatiile intreprinse de vadim cu mama lui, cu fetele/femeile din viata lui, cu colegii, cu cocaina, si in primul rand sau inainte de toate si in toate, cu el insusi.
iar scrierea in sine..
dap, o carte de dat mai departe cu siguranta.

fragment

Iul 15 2007



citesc o carte care imi place. am scris
initial "incepe sa-mi placa" si am sters. de fapt am inceput o carte
care imi place. am strania convingere ca n-o sa ma dezamageasca.
probabil pentru ca este scrisa de un rus.

imi aduc aminte cu precadere o dupa amiaza de vara rasturnata intr-un
fotoliu citind. ore in sir, din zori pana seara..plimbandu-ma
doar pana-n bucatarie si inapoi preparandu-mi liomonade reci. un fel de
vraja ce nu ma lasa sa ma desprind deloc de lumea dinlauntrul
paginilor. de obicei renunt la descrieri..sau de obicei renuntam la
descrieri. pe parcurs am realizat ca pierd prea mult din intreg pentru
a taia voit ceea ce inconjoara trairile. povestea in sine..de dragoste,
aproape bineinteles, mai altfel decat restul povestilor de dragoste
bineinteles, ma atragea prin invaluirea miresmelor dimprejurul ei.
zilele de vara, culorile si papagalii dintr-o cusca mare imi raman ca
amintiri in viata a ceva ce.. in fapt, nu exista. nu retin nimic mai
mult, doar ziua aia rasturnata trupeste in fotoliu si sufleteste in
peisajul unei carti.

carte fara continut

Iul 12 2007


posibilitatea unei insule
oricat as vrea, nu gasesc motivatia sa o termin. si mai am doar vreo 100de pag. cartea asta, in afara de titlu si -posibil- coperta, nu are absolut nimic. inceputul parea promitator..si la un moment dat pe la mijloc, cand aproape imi pierdusem orice speranta, s-a intamplat ceva ce parea sa schimbe cursul povestirii sacadat si vulgar. alarma falsa.
continutul ii lipseste cu desavarsire in ciuda povestii ce se vrea a fi inedita. pacat ca o idee nu face o carte.
asa ca nu stiu cand o s-o termin si daca o s-o termin vreodata..
dezamagirea e cu atat mai cumplita cu cat initial a fost luata drept cadou..autorul e nascut in aceeasi zi cu mine si.., pentru ca o incepusem pana s-o ofer, mi-am mai cumparat-o a doua oara ca s-o termin..mda..

(.)

Iul 9 2007

misoginismul e o descoperire a celor care n-au avut noroc si care, nefiind in stare sa iubeasca, s-au transformat in profetii nefericirii lor.
(…)
si pe urma nu credeti ca si in domeniul iubirii exista mediocritati si valori? unii sunt in stare sa arda ca un rug in iubire, altii nu pot trece de intalnirile prin subsoluri. iertati-ma, domnilor, e o diferenta intre cineva care coboara ca un sobolan intr-un subsol, ca sa nu-l vada nimeni, si altul care se catara pe o scara de matase.
(…)
si de ce trecem grabiti prin fata giocondei? pentru ca timpul costa. n-avem timp pentru leonardo decat sa-l admiram in graba, axiomatic si inutil. de altfel, o oaza de liniste intr-un veac atat de agitat poate fi chiar primejdioasa. mai bine invocam inexplicabilul fara dorinta de a explica nimic, asa cum e moda, deoarece lumea s-a obisnuit sa se intrebe ce ascunde mutenia acestei femei celebre si n-am putea face exceptie fara sa ne expunem banuielilor ca am fi insensibili. in fond, totul e sa ne strigam admiratiile ca si cum n-am putea trai fara ele.
(…)restul e iubire. si nu le reprosez nimic celor care nu iubesc muntii. nu poti sa reprosezi unui om ca n-are noroc.
(…)
deveneam astfel victima unei prejudecati. deoarece cartile inseamna mult, dar nu pot insemna mai mult decat viata si, mai ales, nu o pot inlocui. intr-o buna zi, descoperim ca nu ne ajung povestea lui tristan si cea a lui romeo. vrem sa iubim noi insine.
(…)
si nu pot sa risc sa intreb trecatorii. risc sa nimeresc vreunul dispus sa ma ia peste picior si sa rada : "nu stiai? ne-am hotarat sa venim, sa plecam, sa asteptam si chiar sa murim fara sa ne mai punem intrebarea de ce. lumea s-a transformat intr-o gara, nu vezi?"
mai bine nu intreb. tac si ma uit la ferestre.
(.)

in dragoste

Iul 1 2007


Brusc, ma gandesc ca dragostea ne ridica in proprii nostri ochi si, totodata, dezvaluie aproape tot ce e mediocru in noi. La lumina ei, iti vezi, ca niciodata inainte, scaderile. Si cat de mult ai vrea sa fii asa cum te vede celalalt! Niciodata n-ai fost atat de atent la impresiile altuia si nu te-ai masurat, la fel de preocupat, in functie de ele. stingherit de limite, incerci sa micsorezi distanta dintre ceea ce stii ca esti in realitate si ceea ce intuiesti ca vede in tine cel pe care-l iubesti. Vrei sa fii si vrei sa pari. Vrei sa devii mai bun. Intrucat stii lucruri pe care inainte le treceai cu vederea sau nu-ti pasa de ele, dar acum te stanjenesc fiindca te coboara in ochii celui pe care-l iubesti. Aspiri sa inlaturi tot ce l-ar putea dezamagi si, la drept vorbind, nu faci aceste sacrificii din generozitate. Le accepti pentru a fi cum ai vrea sa fii. Si cum incepi sa fii, de fapt, deoarece fara sa stie celalalt esti, devii, intr-o masura, opera lui.
Aici sta, probabil, marea forta stimulatoare a dragostei. Gresesc oare sau primul simptom al declinului unei iubiri e tendinta de a fi, din nou, multumit de tine, de a nu mai dori sa pari mai inteligent, mai curajos, mai bun decat esti?

Iun 26 2007 inceput de carte

In acea dimineata, am aflat de moartea batranilor. Dintr-odata, fara sa fi avut o clipa ragazul sa mi-o inchipui macar, fara sa fi apucat sa ma gandesc daca urmeaza sa se-apropie sau doar se anunta, daca se joaca sau se-ncapataneaza sa-si faca mendrele pana la capat. Moartea a avut intotdeauna darul de-a ma lua pe nepregatite, cu bagajele nefacute, lasandu-ma intr-un soi de letargie care semana cu trezirea dintr-un vis atat de cumplit, incat odata ce pleoapele s-au desprins unele de altele eziti sa privesti in jur, temandu-te sa nu te regasesti in aceeasi noapte din care credeai ca ai scapat. Moartea imi deschidea ochii mereu in acelasi cosmar. Nu o intelegeam atunci, pe moment, ci mult dupa ce-si incheia procesiunea detaliilor, cand revenea asupra mea cu sunetele-i infundate de cuie lovite-n lemn.
(ce carte am putut sa aleg azi, tocmai azi- in aceasta dimineata-, sa citesc…)

rusii

Mai 20 2007

dostoievski, tolstoi, gogol, cehov, bulgakov.
cred ca astia sunt. si eventual cateva rusoaice.
ii citeam pe vremuri. mai exact, pe vremurile adolescentine. cand era cool sa-l citesti pe unul dintre cei doi..pe care cei mai multi ii confundau. numai de cate ori am auzit eu ca razboi si pace a fost scris de dostoievski si crima si pedeapsa de tolstoi.
probabil ca am inceput sa-i citesc pentru ca auzisem de ei si se presupunea ca trebuie sa fii tare destept sa te preocupe, sa-ti placa si sa intelegi.
nu mai stiu exact cu care dintre ei am inceput, dar stiu sigur ca la inceput a fost un soi de snobism. care mai apoi m-a prins.
mi-am adus aminte de asta pentru ca acum ceva timp cineva se lauda ca citeste Literatura. avandu-l ca preferat pe marele dosto. daca e sa aleg dintre cei de mai sus insirati, probabil l-as alege si eu tot pe el. cacomplexitate, ca sa zic asa. ii citeam cartile cu inversunare ..lipseam de la scoala sa mai termin cate un volum, si imi notam pasaje intregi in jurnalele de pe atunci. tin minte si acum impartirea aia din idiotul..dintre oameni..(mediocri, etc). si scena din mijloc de strada, amintirea calului, din crima si pedeapsa..si finalul..si pe fratele cel mai bland din karamazovi. alexei parca..si pe raskolnikov, din idiotul…si printul miskin. prima lor intalnire din tren. incepusem cartea intr-un autobuz cand ma intorceam din regie.
a fost un singur personaj de care m-am indragostit ..si acela a fost cel creat de tolstoi. andrei. si un singur personaj pe care am fost invidioasa. tot al lui tolstoi.
cat l-am cautat pe stavroghin. motive personale. si cand l-am gasit in demonii, l-am parasit.
si jucatorul mi-a placut. si cred ca, in general, dostoievski e de neepuizat.
la gogol am ajuns intamplator. cartea era frumoasa, rosie si cartonata ..aproape noua, desi gasita intr-un anticariat. suflete moarte. prima parte a fost fascinanta prin umor. a doua extrem de diferita. am citit mai apoi de ce diferenta asta. a fost scrisa mult mai tarziu si a fost constrans sa faca unele schimbari.
si apoi mantaua. am cautat cativa ani cartea asta(de altfel, o nuvela) pentru ca o incepusem chiar inainte sa fiu nevoita sa o duc inapoi la biblioteca. si a fost ceva ce m-a facut sa o caut apoi peste tot. peste ani am aflat ca eu ma indragostisem de o alta nuvela din cadrul unui volum ce se numea, intr-adevar mantaua, dar nuvela in sine purta numele bulevardului pe care actiunea incepuse. binecunoscutul nevski prospekt. mare mi-a fost dezamagirea cand am citit restuyl povestioarei. iar mantaua in sine ..sa nu mai vorbesc.
bulgakov ramane pentru mine maestrul si margareta. desi mi-am mai achizitionat alte carti ale dumnealui, nu am putut sa trec peste. ce nu e de placut la cartea asta?..
si ar mai fi cehov. rafinat . nu se poate citi decat zambind inteligent.
si i-am descoperit poza. frumos barbat.
regret doar ca nu am reusit sa-i citesc in original, desi cunosc cateva cuvinte in rusa precum slepoi muzicant, krasivai/a, ocen haraso, sto ti dielasi, malcik samd:)
uite ce prostii ne invatau la scoala cand aveau la dispozitie Literatura!