remember ally?

i do:)

statement

simt nevoia sa precizez ceva. nu stiu daca tine de mandrie sau de incredere in sine(nimeni nu m-ar banui de asa ceva:P), dar mie oamenii nu-mi provoaca admiratii profunde decat in rare ocazii. drept urmare nu ma raportez mai niciodata la ei de pe o pozitie inferioara, oricat de celebri ar fi ei la un punct din viata lor. fie ca sunt scriitori si au romane publicate(extraordinar, tot am o parere despre ele, nu sunt de aplaudat pentru ca pur si simplu sunt in librarii si se vand, sa zicem), fie ca sunt artisti ce au ca loc de munca scena, fie ca sunt bloggari:))) cu sute de comentarii(even funnier), fie ca sunt ... prezentatori tv, radio etc, atata vreme cat imi sunt contemporani si conationali si eventual avem ocazia sa si schimbam cateva vorbe, ele vor fi mereu de la egal la egal..amical sau nu in functie de cum se creioneaza relatia intamplata.
fana am fost si raman Elvis, o sa admir si o sa respect mereu pe cel pe care-l consider mai inteligent decat mine(si aici sunt multe alte calitati care deriva), dar genul acela de smerenie in fata unui alt om imi este complet straina. drept urmare pretentiile care vin la pachet cu o anume 'celebritate' gata sa-ti intinda autograful , ma fac sa-l dau instant pe al meu precedat politicos de un 'nu, multumesc'.

look what they've done to my ..dreams

cum visele nu mai pot fi notate la locul lor(me being boxes type:D), trebuie mentionat ca azi dimineata m-am trezit cu melodia asta derulandu-se in minte. nu stiu de ce caci visul avea o cu totul alta tematica-fooooooooooarte frumoasa-, dar din adancuri melodice insondabile, a aparut asta...



lalallalaaaaaaaaaaa laaaaaa rararaaaaaarara rarara look what they've done to my brain, ma

the last romantic

don't let the world win!

filosofii coafezelor

acum ceva vreme, suficient de recenta cat sa retin, nu suficienta cat sa nu ma mai afecteze, discutand discutii despre carti si anumiti autori, mi-a fost trantita sintagma de mai sus in fata recunoasterii mele nejenate de a-l citi atunci pe octavian paler. se referea doar la el..probabil ca daca as fi mentionat si alti autori 'de succes', as fi fost catalogata fara drept de apel coafeza eu insami:)
dar nicidecum despre paler nu voiam sa scriu caci intre timp am inceput si terminat 'frumoasele straine sau cum am fost un autor de duzina', carte pe tot parcursul ei onesta si intr-atat de amuzanta pe alocuri incat, aflandu-ma pe scaunul de la coafor si citind-o, m-a pufnit un ras greu de stavilit de mirarea coafezelor din preajma.si brusc mi-am ridicat privirea in oglinda in care s-au reflectat cuvintele din titlu.
o idee tot repetata de cartarescu in cartea asta anume (ce seamana mult a jurnal de calatorie desi se fereste a fi unul-pentru ca pur si simplu nu e unul-) e cea legata de lumea scriitorilor in care ti se iarta orice in afara de faptul concret si dovedit prin vanzari de a fi un autor de succes. iar asta e valabil cam in orice zona a oamenilor 'cititi' care judeca drept fara valoare mai tot ce se vinde.
eu prefer sa-mi abtin comentariile mai mult sau mai putin snoabe, si sa decid simplu ca mi-a placut..si filosoful asta

ingenue

e absolut vital sa notez ziua asta petrecuta printre file de carti, amintiri pozate, cafele, cuvinte scrise de mine sau/si de altii, muzici, da!, muzici de vreme rea si buna prinsa-ntr-un vers simplu..
i simply adore these rainy autumn days

despre necitit

(se mai intampla-iata- ca si blogspotul sa aiba momentele lui proaste amintindu-mi astfel de weblog; mda, de partea cea rea din weblog ce-a sfarsit prin a ne goni pe mai toti din zona tot mai grav defectata)

sarind peste paranteza intamplata din cauza unui curios repetat 'service not available', voiam sa notez cu totul si cu totul altceva. despre citit...ul meu tot mai rar, tot mai absent, tot mai neentuziasmat. imi amintesc de vremuri in care eram aproape mereu cu o carte in mana, nu exista loc in care sa fi fost-si nu doar din lume, caci lumea vizitata de mine e mica- si sa nu fi avut cel putin o carte cu mine. take me and put a book in my hands and place me anywhere, a picture of me that i could recognize...and even more so, i'd pass as a visting card to everybody else.
ori mi se pare ca am citit mai mult mai demult-desi cartile recunoscute drept trecute prin mainile mele sunt suficiente la numar-, ori atunci poate ca alte centre de interes nu aveam si deci si constanta preocupare spre lecturare ..ori mereu a fost un fel de substitut ..placut , desigur, dar nu mai mult decat atat.
de fapt ma tot intreb de ce tot cumpar carti, le cer imprumut, le aranjez in rafturi si mereu la capul meu deasupra patului si de ce atat de rar ma opresc asupra uneia cat sa o si termin odata ce o incep. atat de rar.
si cel mai de temut imi e sa nu se mai intoarca niciodata acea bucurie simpla ce ma aduna in fata unei povesti frumos si destept depanate inadins pentru mine.

citesc si acum, imi plac si acum carti, chiar acum am facut o pauza de la o carte-apropo, chiar mi-ar pica bine niste semne de carte noi, cele pe care le am poarta cu ele amintiri vechi ce nu mi-au ajuns dragi inca-, dar deloc nu mai e cum odata era.

chiar si aici, ca-ntr-o relatie trecuta de prima perioada, e nevoie, iata, de reaprindere constanta. si pare ca ma opresc fara sa trec la o noua, fireasca mereu altora, etapa.