there's this, and there's that

if things seem to be going well, you obviously don't know what the hell is going on.

sau cam asa era parca o lege a lui murphy. o am pe frigider, ar trebui sa le citesc mai des...
nu, nu mi se parea ca merg lucrurile prea bine, dar cred ca mi se parea ca merg. ca...asta e, se merge mai departe cumva.
azi nu a mai fost asa. azi ...s-a daramat toata aceasta impresie minutios construita. trebuie sa crezi asta daca vrei sa fii intreg la cap. iar eu vreau.
azi..totul, dar TOTUL mi-a demonstrat ca nimic nu e sub controlul meu.

and there's everything that falls apart

de ziua poeziei

Mi-am adus aminte acum cateva saptamani de poezia asta, cand...cineva mi-a amintit de ziua lui Marin Sorescu. Stiam ca e si ziua lui, candva, in apropierea zilei mele. Apoi, deloc nu mi-am putut aminti cum se numeste, doar ideea unui tren si a nui semnal de alarma imi staruia in memorie, aproape rimat.
Si am tot cautat prin toate paginile internetului si nimeni de nicaieri n-a considerat-o demna de notat pe undeva, pe vreun forum macar sau prin vreun blog...
Fara alte fara de rost introduceri, vreau sa ramana-tot am visat un tren azi noapte iar biletul cu care calatoream se transformase in frunza tot mai stravezie.



Funcţionarul lui Eros


Iubite de făcut cu mâna, în gară,
Are destule, dar nu poate pleca până la Ciulniţa
Şi asta tot din cauza lor, căci sunt prea multe
Şi parcă toate, de comun acord,
Au întins o plasă mare,
Cu ochiuri mici-mai bine zis ochi, negri, verzi, căprui,
Albaştri, tot curcubeul ochilor,
Au şi ei un curcubeu al lor
Care se arată după o noapte albă
Pe cer-şi te ţine pironit
Curcubeul.


Şi ce mult îşi doreşte să vină măcar una
La gară-una dintr-o sută, una dintr-o mie-
Să-i facă aşa cu mâna, cum se face,
Cum au parte de acest gest minunat
Toţi neisprăviţii, plini de coşuri, urâţi,
Cum de s-or fi uitând la ei, ba mai vin
Şi în staţia de pornire (ca şi în staţia de terminus)
Să-şi afişeze ataşamentul, faptul că neisprăvitul acela şui,
Pocitania,
Şi cu ea, o frumuseţe nu alta, o frumuseţe, nu zic mai mult,
Sunt nedespărţiţi...
Iar el să scoată capul pe fereastră
Şi să răspundă cam plictisit
Gestului acela banal, cu batista,
Să nu-şi poată masca bucuria
Că el pleacă şi ea rămâne, ba a târât-o şi până la gară,
El se duce, se tot duce încotro va vedea cu ochii
Să se deconecteze, să mai respire,
Să scape de toată liota
De sentimente frumoase care i se pun în cârcă.


Asta ar fi răzbunarea lui, să se vadă ştergând-o frumuşel
Dintr-o gară, îndepărtţndu-se de balamucul marilor iubiri,
În care nu mai crede
Să ia trenul şi să se ducă- u-hu, u-hu!
Iar din când în când să deschidă fereastra
Şi să arunce pe câmp,
Să le semene,
Numerele de telefon, adresele, numele să le semene
Şi norocul lor: dac-o să plouă
Va fi o recoltă bogată!


Eh, dacă aşa s-ar întâmpla, dacă ar avea şi el parte
De soarta banală cu existenţa oarecum asigurată
A oricărui funcţionar al lui Eros, care vorba aceea nu pune
Patimă, mai mult de face că lucrează, încurcă lucrurile
Şi nu lasă naturile sentimentale
Să facă ordine, să ridice iubirea
La nivelul atins între cele două războaie,
Ca să nu mergem mai departe...


Şi-ar avea iubirea lui, una singură,
Adevărata iubire pe care
Ar şti- s-o înfrumuseţeze, ar bibili-o, ar fi în stare să
Facă mari isprăvi pentru aleasa inimii, sleind fântâni,
Omorând balauri şi plecând în lume
Ca să-şi facă un nume,
Pentru a fi demn de ea, aproape că nici n-ar chema-o pe
Peron.


Uite că pleacă trenul, şi pentru el nicio mână ridicată,
E periculoasă această înaintare în vid sufletesc,
Ah, de data aceasta îşi va manifesta revolta,
Va ridica el braţul puternic şi va trage semnalul de alarmă,
Căci aşa nu se mai poate merge,
Nu se mai poate pleca din gară.

no more turning away

On the turning away
From the pale and downtrodden
And the words they say
Which we won't understand

"Don't accept that what's happening
Is just a case of others' suffering
Or you'll find that you're joining in
The turning away"

It's a sin that somehow
Light is changing to shadow
And casting it's shroud
Over all we have known

Unaware how the ranks have grown
Driven on by a heart of stone
We could find that we're all alone
In the dream of the proud

On the wings of the night
As the daytime is stirring
Where the speechless unite
In a silent accord

Using words you will find are strange
And mesmerized as they light the flame
Feel the new wind of change
On the wings of the night

No more turning away
From the weak and the weary
No more turning away
From the coldness inside

Just a world that we all must share
It's not enough just to stand and stare
Is it only a dream that there'll be
No more turning away?