recunosc ca sunt la fel de oarba ca si personajele cartii in recunoasterea vreunui mesaj ascuns din interiorul paginilor. citeam, fiind convinsa ca se doreste sa mi se spuna mai mult, numai ca eu nu aveam acces la informatii..sau la emotii, sau la lumina, sau , de ce nu, la intuneric.
ok, degradarea umana, faptul ca nu vedem, vazand, sunt lucruri care sunt clare de la inceput. haosul in care traim chiar si asa, ‘lighioanele’ care suntem in lipsa unor conditii de baza, meschinaria, rautatea si multe dintre cele rele ilustrate in aceasta ‘imago mundi’(singurul comentariu la adresa cartii de pe coperta)..sunt deci evidente.
ce ma interesa si nu am inteles este rolul ’sotiei medicului’, singura ramasa cu ochi de vazut intr-o lume de orbi, singura care pare sa-si fi pastrat inima la locul ei si nici nu stiu pana acum daca la final, cand toti ceilalti au reinceput sa vada(?) , ea a orbit sau nu.
toata povestea mi se pare a fi simbolica iar eu cheile nu le am..era parca si firesc ca drumul lor sa ajunga intr-un final la biserica, dar nu pot decat sa intuiesc sensul acestei intamplari cu caracter mistic. ar trebui sa citesc si sa incerc sa inteleg biblia intai.
‘In templu se intra urcand sase trepte, sase trepte, atentie, pe care sotia medicului le sui cu mare greutate, mai ales ca trebuia sa-si conduca si sotul. Usile erau larg deschise(…)nu putea fi adevarat ce ii aratau ochii, omul acela rastignit pe cruce cu o fasie de panza alba astupandu-i ochii, si alaturi o femeie cu inima strapunsa de sapte spade si cu ochii de asemenea astupati de o fasaie de panza alba, si asa nu erau numai acest barbat si aceasta femeie, toate figurile din biserica erau legate la ochi, sculpturile cu o panza alba, legata in jurul capului, picturile cu o dunga groasa de vopsea alba, si era acolo o femeie care-si invata fiica sa citeasca, (…….), era o singura femeie care nu avea ochii astupati pentru ca ii ducea pe o tava de argint.’
(…)
“Imaginile nu vad, Te inseli, imaginile vad cu ochii care le vad, doar acum orbirea e pentru toti, Tu continui sa vezi, Voi vedea din ce in ce mai putin, chiar daca n-o sa-mi pierd vederea, voi deveni in fiecare zi mai oarba, pentru ca nu va fi nimeni sa ma vada…”
finalul.., pare sa poarte in el raspunsul si, desi cred ca acolo e, nu ajung la el.
‘De ce am orbit, Nu stiu, poate ca intr-o zi vom afla motivul, Vrei sa-ti spun ce cred, Spune, Cred ca n-am orbit, cred ca suntem orbi, Orbi care vad, Orbi care, vazand, nu vad.
Sotia medicului se ridica si iesi la fereastra. Se uita in jos, la strada acoperita de gunoaie, la oamenii care strigau si cantau. Apoi isi ridica privirea spre cer si il vazu complet alb, Mi-a venit randul, se gandi. Spaima subita o facu sa-si coboare ochii. Orasul era inca acolo.’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu