pentru ca am vazut un fel de recenzie(?) la o piesa pe care abia am vazut-o si eu, m-am simtit brusc datoare sa put things straight:) (datoare fata de mine ca aici nu mai intra nici dracu, pardon de expresie:)) cine sa mai intre pe weblog?!)
dar sa incep cu prima dintre ele vazuta miercuri la teatru ACT: Amalia respira adanc.
aproape ca mi-am tinut respiratia intreaga piesa nedorind sa las sa intre aerul expirat de Amalia in plamanii mei. prea era totul de o intensitate macabra, prea viata jucata de actrita la cel mai formidabil mod cu putinta(as cam inventa superlativul asta pentru ea) era ingrozitor de real de trista. m-au speriat tipetele ei si toate cuvintele spuse ori repede ca sa treaca durerea ori incet ca sa si-o asume si cel mai tare nu am vrut sa vad cum spune…
oamenii plangeau in sala pentru ca au respirat odata cu ea, eu abia ajunsa acasa, mai tarziu, mi-am ingaduit sa trag o gura cu aer. cu care, sigur, m-am inecat.
piesa asta nu se vede din ultimul rand in care ma cocotasem eu hotarata sa nu fiu atenta decat la ce spune, sa-i analizez doar eventualele tuse grosolane, piesa asta se asculta.
piesa cealalta google tara mea, nu.
la teatrul foarte mic te duci sa vezi ceea ce vezi si in rest peste tot in jur, langa, in. jocul actorilor aici mi s-a parut irelevant(i’m not a gipsy, i’m clever!-very nice accent), ideea fiind una atat de simpla incat ar parea rezolvata din start tocmai pentru ca e intr-atat de dezbatuta. fiecare are o parere despre discriminare. nu o sa mi-o spun si pe a mea, abia daca incerc sa spun una despre piesa care o trateaza. e un subiect atat de vast si atat de usor, incat ai avea impresia ca vorbim despre fotbal.
uite ca piesa asta nu pot sa o povestesc pentru ca subiectul ei nu se poate contrage in cateva fraze. e interesant si perfect imposbil de rezolvat.
rezolvati misterul odata ce iesiti pe strada. yeah, right.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu