terminat de citit cartea. la final am aflat ca titlul era de fapt preluat dintr-un poem de paul eluard- in lipsa tacerii pe care l-am cautat, dar nu l-am gasit.
bruckner se citeste repede si ca de obicei, dezamageste. in afara celor cateva idei care sunt destul de bine puse in cuvinte(vezi mai jos), nimic impresionant. traiectoria personajelor este previzibila. relatiile atat de prietenie cat si de iubire sunt condamnate la moarte. de la iubire se ajunge iremediabil la dispret. bruckner has some issues.
si ideea cartii..cat din ceilalti suntem noi…se mai poate trasa o limita? se mai poate face vreo delimitare? bla bla.. citisem mai demult o carte care mi-a adus la cunostinta aceasta idee..ca suntem tot ce-i in jurul nostru, in mod special prietenii..toti ne marcheaza cumva si isi lasa amprenta asupra noastra. si esti intreg abia cand ii ai pe toti langa tine.
asadar personajele din cartea asta sfarsesc prin a fi amputate de sinele dispretuit..bucatele din noi renegate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu