de ziua poeziei

Mi-am adus aminte acum cateva saptamani de poezia asta, cand...cineva mi-a amintit de ziua lui Marin Sorescu. Stiam ca e si ziua lui, candva, in apropierea zilei mele. Apoi, deloc nu mi-am putut aminti cum se numeste, doar ideea unui tren si a nui semnal de alarma imi staruia in memorie, aproape rimat.
Si am tot cautat prin toate paginile internetului si nimeni de nicaieri n-a considerat-o demna de notat pe undeva, pe vreun forum macar sau prin vreun blog...
Fara alte fara de rost introduceri, vreau sa ramana-tot am visat un tren azi noapte iar biletul cu care calatoream se transformase in frunza tot mai stravezie.



Funcţionarul lui Eros


Iubite de făcut cu mâna, în gară,
Are destule, dar nu poate pleca până la Ciulniţa
Şi asta tot din cauza lor, căci sunt prea multe
Şi parcă toate, de comun acord,
Au întins o plasă mare,
Cu ochiuri mici-mai bine zis ochi, negri, verzi, căprui,
Albaştri, tot curcubeul ochilor,
Au şi ei un curcubeu al lor
Care se arată după o noapte albă
Pe cer-şi te ţine pironit
Curcubeul.


Şi ce mult îşi doreşte să vină măcar una
La gară-una dintr-o sută, una dintr-o mie-
Să-i facă aşa cu mâna, cum se face,
Cum au parte de acest gest minunat
Toţi neisprăviţii, plini de coşuri, urâţi,
Cum de s-or fi uitând la ei, ba mai vin
Şi în staţia de pornire (ca şi în staţia de terminus)
Să-şi afişeze ataşamentul, faptul că neisprăvitul acela şui,
Pocitania,
Şi cu ea, o frumuseţe nu alta, o frumuseţe, nu zic mai mult,
Sunt nedespărţiţi...
Iar el să scoată capul pe fereastră
Şi să răspundă cam plictisit
Gestului acela banal, cu batista,
Să nu-şi poată masca bucuria
Că el pleacă şi ea rămâne, ba a târât-o şi până la gară,
El se duce, se tot duce încotro va vedea cu ochii
Să se deconecteze, să mai respire,
Să scape de toată liota
De sentimente frumoase care i se pun în cârcă.


Asta ar fi răzbunarea lui, să se vadă ştergând-o frumuşel
Dintr-o gară, îndepărtţndu-se de balamucul marilor iubiri,
În care nu mai crede
Să ia trenul şi să se ducă- u-hu, u-hu!
Iar din când în când să deschidă fereastra
Şi să arunce pe câmp,
Să le semene,
Numerele de telefon, adresele, numele să le semene
Şi norocul lor: dac-o să plouă
Va fi o recoltă bogată!


Eh, dacă aşa s-ar întâmpla, dacă ar avea şi el parte
De soarta banală cu existenţa oarecum asigurată
A oricărui funcţionar al lui Eros, care vorba aceea nu pune
Patimă, mai mult de face că lucrează, încurcă lucrurile
Şi nu lasă naturile sentimentale
Să facă ordine, să ridice iubirea
La nivelul atins între cele două războaie,
Ca să nu mergem mai departe...


Şi-ar avea iubirea lui, una singură,
Adevărata iubire pe care
Ar şti- s-o înfrumuseţeze, ar bibili-o, ar fi în stare să
Facă mari isprăvi pentru aleasa inimii, sleind fântâni,
Omorând balauri şi plecând în lume
Ca să-şi facă un nume,
Pentru a fi demn de ea, aproape că nici n-ar chema-o pe
Peron.


Uite că pleacă trenul, şi pentru el nicio mână ridicată,
E periculoasă această înaintare în vid sufletesc,
Ah, de data aceasta îşi va manifesta revolta,
Va ridica el braţul puternic şi va trage semnalul de alarmă,
Căci aşa nu se mai poate merge,
Nu se mai poate pleca din gară.