am vreo cateva carti incepute la un moment dat si parasite la un alt moment plictisit dat. stiu despre ce e vorba in fiecare si ce anume m-a facut sa renunt, uneori mai revin, mai dau cateva pagini si iar le las. tot mai sper sa-mi trezeasca vreo revelatie, sa intrevad vreo sclipire printe randuri cat sa ma indragosteasca la a doua/treia vedere. dar rare au fost intamplarile astea si tot mai indepartate in timp.
exemple notabile de carti devorate dupa o prima abandonare ar fi doar 'padurea spanzuratilor' si mult iubita mea 'zenobia'.
dar revenind in prezent, si ajungand intr-un final la motivul acestei insemnari,am terminat saptamana trecuta 'accidentul'(mihail sebastian),o carte inceputa iarna trecuta si lasata dupa o jumatate lecturata . cerc inchis- am inceput-o iarna cand ningea si am terminat-o intr-o urmatoare iarna cand ningea, iar in carte ningea de rupea. o lasasem pentru ca subiectul si scrierea in sine mi se pareau mult prea ... puerile si pentru ca, ma rog, nu ma provoca intelectual la nimic intr-o asemenea masura incat nici efortul fizic de a da pagina dupa pagina nu s-a mai meritat.
acum insa, dupa toata vremea asta, mi-a amintit iarna de ea si dorinta de a citi ceva simplu, cald, romanesc. si am terminat-o extrem de rapid, neindragostindu-ma de ea, dar savurandu-i albul oferit amestecat cu povesti de dragoste terminate/incepute. dar mai ales cartea asta a fost despre schi...
-draga paul, cred ca viata noastra e plina de obiceiuri proaste, de manii si de idei fixe. schiul ne scoate din ele. pe urma, totul e sa nu ne lasam invinsi din nou.
eu o sa mai termin carti incepute in alte anotimpuri, poate-mi mai vin cu alte stari mai in acord cu timpul de acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu