cultura generala

as fi de acord daca nu m-as simti asa acum... dupa lectura. asa rau, ca si cum mi-a murit mie cineva..si nu ar fi murit brusc personaje care m-au insotit zilnic in drumurile mele vreme de trei luni. i-am ascultat in trecerile mele dintr-o lume in alta, cu mai multa atentie unoeri, cu creiounul langa alteori, de prea multe ori cu nepasare, sa-mi umplu orele sau minutele petrecute in asteptare, pierzandu-ma printre conversatiile lor lungi, uitand numele lor si mai ales..relatiile lor, regasindu-ma in unele dintre ele, tresarind la unele idei, dorindu-mi sa revin la ele..si apoi, complet neanuntat, mi-a captat intreaga atentie cand moartea a dat buzna peste toate astea.

moartea a dat buzna peste toata viata asta.

the kinks!

punct contrapunct *

punct
" Walter simtea nevoia de a-si justifica dorintele prin dragoste, care reprezenta clar, in ultima analiza, expresia morala a tendintei sale firesti de a asocia satisfactia actului sexual unui sentiment tandru, aparand cavalereste fiinta iubita si umilindu-se copilareste in acelasi timp. In cazul lui, senzualitatea dadea nastere tandretei; pe de alta parte, acolo unde nu exista senzualitate, tandretea ramane nedezvoltata."
(...)
" noul Walter voia sa creada, din simplul instinct de conservare, ca sub efectul sarutarilor Lucy se simtea si ea la fel de fericita ca el. A continua sa creada, asa cum o facuse inainte, ca Lucy e o fiinta rea, egoista, frigida, insemna sa ucida sentimentul placut ce-l stapanea. Convingerea ca Lucy e o fiinta tandra devenise esentiala. Facea tot ce-i statea in puteri ca sa se amageasca.(...) Dorinta de a fi iubit da nastere la randul ei credintei apasatoare si nesigure ca esti iubit. Credinta ca esti iubit iti intareste dragostea. Si astfel, prin acest proces de autoconsolidare ciclul reincepe."

(...)
contrapunct
" (...)- De ce m-ai acceptat?
-De ce? Fiindca m-a amuzat. Fiindca asa am vrut. Nu-i destul de limpede?
-Fara sa ma iubesti?
-De ce trebuie sa aduci intotdeauna in discutie dragostea? il intreba ea enervata.
-De ce? repeta el. Dar cum poti sa te lipsesti de ea?
-Daca pot sa obtin ceea ce vreau fara sa apelez la dragoste, de ce s-o fac? Pe deasupra, dragostea nici nu poate fi chemata. Vine din senin. Dar cat de rar! Poate niciodata. Nu stiu. Si oricum, ce-as face cand nu sunt indragostita? Atunci, draga Walter, te am pe tine.
(...)
-Esti un romantic, un romantic! spuse ea razand. Ai o conceptie atat de absurda si demodata. Parca te-ai plimba cu o cravata lata la gat si in frac. Incearca sa fii mai modern.
-Prefer sa fiu uman.
-Viata moderna e o viata rapida, continua ea. Astazi nu mai poti sa tragi dupa tine un vagon de idealuri si romantisme. Cand calatoresti cu avionul trebuie sa-ti lasi bagajele grele acasa. Sufletul bun si demodat mergea pe vremea cand oamenii traiau incet. Astazi e o povara. Nu mai e loc pentru el in avion.
-Nu mai e loc nici macar pentru inima? intreba Walter. (...)
Lucy clatina din cap.
-Poate ca e pacat, recunoscu ea. Dar nu poti primi nimic daca nu dai nimic. Daca iti place viteza, daca vrei sa parcurgi repede o distanta, nu poti sa cari dupa tine bagaje. Important e sa stii ce vrei si sa fii gata sa platesti pentru asta. Eu una stiu precis ce vreau, asa incat renunt la bagaje. Poti sa ti le pastrezi daca te decizi sa calatoresti cu un camion de transportat mobila. Dar sa n-ai pretentia sa te intovarasesc, draga Walter. Si nici sa n-ai pretentia sa iau pianul tau cu coada in avionul meu cu doua locuri."

Aldous Huxley

Watching The Wheels

dreaming on

***********************************************************************


„Îmbrăţişă umerii fetei. Emilia îi căută privirea:

— De fapt, cine eşti tu?

— Dacă-ţi spun, strici logodna şi nu vreau. S-ar putea să fii numărul meu norocos. Există o şansă din două miliarde.

— Sceptic?

— Optimist!… Se opri oftând: Poate că n-ar trebui să-ţi spun.

— Spune!

Ionel Florea îşi aprinse o ţigară, fumă un timp pe gânduri.

— Am cunoscut astă vară, la mare, o pereche. La prima privire n-ai fi zis că femeia — gen manechin — a făcut cea mai izbutită alegere. Bărbatul ei era departe de a fi vreun Alain Delon… Ei bine, cei doi se găsiseră, dacă înţelegi ce vreau să-ţi spun.

— Nu.

— Imaginează-ţi un vas spart în două şi fiecare jumătate pla­sată la depărtări de mii de kilometri. Pentru a-l reconstitui, nici un ciob de pe lumea asta nu s-ar potrivi perfect. Rămân goluri imper­ceptibile care, cu timpul se lărgesc, devin prăpăstii. Numai cealaltă jumătate poate acoperi fisurile. Totul e s-o găseşti…

Fata rămase descumpănită.

— Complicat.

— Extrem. Nimeni nu-i perfect, calităţile şi defectele unui individ au nevoie de calităţi şi defecte asemănătoare, chestiunea compen­saţiei nu mă convinge, n-a convins pe nimeni, dovadă numărul divorţurilor. Satisfacţia lucrului şters de praf şi aranjat la locul lui, a casei întreţinută pahar va deveni izvor de otravă, dacă mie îmi place să zvârl hainele pe fotolii când mă dezbrac…

— Oamenii se mai adaptează.

— Bineînţeles, dar nu se pot schimba total, definitiv. Franţujii au o vorbă, alungă naturalul şi el se va întoarce în galop. Pot să-mi impun să stau în casă pentru că n-ai chef să ieşi, când eu aş vrea să mă plimb măcar un ceas în fiecare seară, pot să-mi impun deci o lună, două, dar nu toată viaţa! Refuzul de a lua masa la un resta­urant, pentru că e mai economicos să mănânci din frigider, îl accept o vreme, apoi încep să-mi găsesc amici de pahar. Am să-ţi explic cât se poate de convingător că arăţi mult mai bine fără bijuterii. Ai să oftezi după vreun prăpădit de inel un timp şi într-o bună zi, îl vei accepta de la primul macaronar în vâjâială prin Bucureşti. Degeaba călătorim împreună dacă unul din noi păşeşte pe Bulevardul Saint-Michel, să zicem, cu capul în pământ socotind cât îl costă fiecare pas. Ştii ce înseamnă să nu ai subiecte comune de discuţie? Uită-te la prietenele tale căsătorite! Nu concep existenţa fără aşa-numitul grup în care se pierde agreabil vremea. Câte cupluri, după cincis­prezece ani de căsnicie îşi petrec concediul singure, fără inevita­bilele cunoştinţe de plajă sau faleză? Câte fac Revelionul la restaurant în doi? Câte au aceleaşi gusturi, aceleaşi vise?

Tăcu privind adânc în noapte.

— Ciudat mai eşti, şopti fata. Mi-e teamă că n-ai să fii niciodată fericit.

— De ce nu? Fiecare ins îşi are măsura corespunzătoare, rima perfectă. Chestiunea e s-o găseşti.

— Ai cunoscut tu asemenea pereche?

— Da. De şaptesprezece ani ies în doi, îşi sunt suficienţi, au ce să-şi spună, mai mult, cunoştinţele îi incomodează. Au aceleaşi calităţi şi defecte, aceleaşi dorinţe, aceleaşi preocupări, aceleaşi gusturi, au ajuns să-şi ghicească gândurile. Un gen de telepatie, presupun. Îi căută ochii: Poate că tu eşti jumătatea care îmi lip­seşte. De ce n-aş avea şansa să te fi întâlnit?”

*********************************************************************************

Rodica Ojog-Brasoveanu

wallflower

the perks of being a wallflower, actually.
dar mi-a placut cum suna 'wallflower' mai mult. un film diferit despre adolescenti, mai putin despre ce se vede si mai mult despre ce si cum se simte. nu vreau sa scriu foarte multe(nici macar poza aleasa nu mi se pare neaparat semnificativa sau extraordinar de graitoare-e acelasi adevar spus in atatea feluri-live now) pentru ca nu e neaparat un film pe care vreau sa mi-l tin minte pentru poveste sau pentru jocul copiilor actori.
pentru mine, a fost ca un flashback infiorator care m-a lovit din plin intr-o viata in care mi se parea ca am mers mai departe.