what do you think

Margaret Thatcher: Watch your thoughts, for they become words. Watch your words, for they become actions. Watch your actions, for they become habits. Watch your habits, for they become your character. And watch your character, for it becomes your destiny. What we think, we become.

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!

mie-mi place sa citesc, sa merg la teatru, sa scriu, sa ascult muzica si sa desenez.
lucrurile astea le-am aflat candva demult si intre timp am uitat de ce le mai spun despre mine. pentru ca nu mai citesc, nu mai merg la teatru, nu mai scriu, nu mai ascult muzica si in niciun caz nu mai desenez. am mii de motive pentru care nu mai fac lucrurile astea, dar poate cel mai important e ca nu mai cred ca imi dau bucurie. sau ..nu suficienta bucurie. am mai deschis carti felurite, am mai studiat oferta teatrelor, am mai pus mana pe pix sa scriu, am mai deschis pagini de blog si le-am inchis, am mai ascultat cate o melodie intamplata in calea mea, si chiar am schitat cateva chipuri cu creionul. nici cea mai mica tresarire.

si-n seara asta am fost la teatru. oamenii care ma stiu, stiu ca-mi 'place sa merg la teatru' asa ca am fost invitata. am acceptat tocmai pentru ca nu ma simt neaparat pregatita sa accept ca 'nu-mi mai place'.

mi-a placut tot. dela decor, la costume, la actori, la piesa, la frunze, lapersonaje, la autor, la ..
spuneam mai devreme ca nu stiu sa exprim 'revolutia sufleteasca'-pun ghilimele pentru ca asta e expresia care mi-a ramas din piesa. asa ca o sa incerc sa 'ma' rezum cand simt ca dau pe dinafara. in ultimele minute parca uitasem sa respir, atata tensiune acumulasem acolo in randul 2, chiar in fata lor, si totul a fost in crescendo pana la lacrimile de final. nimic teatral la teatru.

mie nu imi place sa citesc-imi plac niste carti si niste autori si niste idei.
mie nu imi place sa merg la teatru-imi plac nite piese cu niste povesti si niste actori si niste emotii.
mie nu imi place sa scriu-imi place sa am ce si de ce.
...


in rest, stiu altii (mult) mai bine.

Actorii- Marin Sorescu

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

the unspeakable tragedy

extraordinar de prost am scris ce tocmai am sters. ca de obicei, nu stiu sa-mi exprim 'revolutiile sufletesti' in cuvinte. ma duc cu capu-nainte, nu folosesc semne de punctuatie, scriu fraze infinite care devin treptat neinteligibile si, in final, par stupida. sau silly, daca e sa fiu ingaduitoare cu mine. eu chiar il iubesc pe john lennon, oricat de stupid/silly ar suna..si chiar n-am cum sa exprim asta in vreun fel anume. dar imi e rusine sa scriu urat despre ceva asa de infinit frumos si trist.

aventuri solitare

uneori suport greu faptul ca sunt singur, aici. in doi, e altceva. "doi" reprezinta, deja, o lume. nu-ti mai trebuie nimeni. singur, am, uneori, senzatia ca fac figuratie intr-un spectacol: la masa, pe plaja, pe terasa.

e foarte modern, se pare, sa cauti remedii cat mai radicale impotriva plictiselii. de aici si nevoia tot mai mare de viteza care se extinde si asupra sentimentelor. don juan, azi, nu mai are rabdare sa fluiere, nepasator, intre doua nopti de dragoste. se suie in masina, grabit, si apasa pe accelerator. se teme de plictiseala mai mult decat de barbatii femeilor seduse. si nu vrea nici sa riste. despartirile tergiversate creeaza probleme. intervin reprosuri, explicatii. de ce sa se complice?
dar se cheama ca 'am progresat'? progres inseamna pentru mine , nu o mai mare viteza de deplasare, ci mai putina singuratate. or, e greu de crezut ca azi sunt mai putini oameni singuri decat inainte.

ce inseamna 'a avea dreptate'? impotriva cui am dreptate, daca am?

acum, magia oglinzii e aproape total inlocuita cu magia calculatorului. substituire care incepe sa se vada si pe la noi si pe care, cu riscul de a fi socotit retrograd(intr-un fel, sunt!), o cred plina de capcane. oglinda l-a ajutat pe om sa se intrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce asteapta de la altii. ecranul calculatorului il stimuleaza, din contra, sa fuga de sine: in joc sau in depozite interminabile de informatii. pe acest drum, civilizatia e capabila sa produca un rau cu urmari greu de evaluat. ea poate face atat de tiranica grija de 'a avea' incat sa inabuse grija de 'a fi'. il poate transforma pe om in maniac al tehnologiei, punandu-i la dispozitie mijloace din ce in ce mai sofisticate pentru a alerga mai repede-si mai comod- spre nicaieri.

numai iubirea e tragica. viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa. restul e vulgaritate. succes? glorie? singura glorie e un trup sanatos. singurul succes care merita sa fie ravnit e sa traiesti din plin si ceea ce nu poti obtine. daca nu, singura sansa e sa fii idiot.

cu plus

I actually attack the concept of happiness. The idea that - I don’t mind people being happy - but the idea that everything we do is part of the pursuit of happiness seems to me a really dangerous idea and has led to a contemporary disease in Western society, which is fear of sadness. It’s a really odd thing that we’re now seeing people saying “write down 3 things that made you happy today bef ore you go to sleep”, and “cheer up” and “happiness is our birthright” and so on. We’re kind of teaching our kids that happiness is the default position - it’s rubbish. Wholeness is what we ought to be striving for and part of that is sadness, disappointment, frustration, failure; all of those things which make us who we are. Happiness and victory and fulfillment are nice little things that also happen to us, but they don’t teach us much. Everyone says we grow through pain and then as soon as they experience pain they say “Quick! Move on! Cheer up!” I’d like just for a year to have a moratorium on the word “happiness” and to replace it with the word “wholeness”. Ask yourself “is this contributing to my wholeness?” and if you’re having a bad day, it is. Hugh Mackay

mood