filosofii coafezelor

acum ceva vreme, suficient de recenta cat sa retin, nu suficienta cat sa nu ma mai afecteze, discutand discutii despre carti si anumiti autori, mi-a fost trantita sintagma de mai sus in fata recunoasterii mele nejenate de a-l citi atunci pe octavian paler. se referea doar la el..probabil ca daca as fi mentionat si alti autori 'de succes', as fi fost catalogata fara drept de apel coafeza eu insami:)
dar nicidecum despre paler nu voiam sa scriu caci intre timp am inceput si terminat 'frumoasele straine sau cum am fost un autor de duzina', carte pe tot parcursul ei onesta si intr-atat de amuzanta pe alocuri incat, aflandu-ma pe scaunul de la coafor si citind-o, m-a pufnit un ras greu de stavilit de mirarea coafezelor din preajma.si brusc mi-am ridicat privirea in oglinda in care s-au reflectat cuvintele din titlu.
o idee tot repetata de cartarescu in cartea asta anume (ce seamana mult a jurnal de calatorie desi se fereste a fi unul-pentru ca pur si simplu nu e unul-) e cea legata de lumea scriitorilor in care ti se iarta orice in afara de faptul concret si dovedit prin vanzari de a fi un autor de succes. iar asta e valabil cam in orice zona a oamenilor 'cititi' care judeca drept fara valoare mai tot ce se vinde.
eu prefer sa-mi abtin comentariile mai mult sau mai putin snoabe, si sa decid simplu ca mi-a placut..si filosoful asta