stuck

am toate screen save-urile de pe telefon, computer, laptop, pe blogul asta-iata- blocate pe iarna. o iarna cu zapada, ca asta care nici macar n-a fost asa. si poza mea de profil pe care in alte dati mi-o tot schimbam, adaptam, asortam, la fel, in iarna. in singura zi cu zapada a acestui an.
era intr-o vineri, la inceput de februarie.
luna februarie a si fost ultima in care viata mai avea un oarecare sens... stiut. luna februarie este si cea care va face demarcarea intre un timp si altul. cel invatat in 39 ani si  acesta, pe care il traiesc in fiecare zi de aproape o luna incoace si pe care nu pot sa-l accept ca fiind real.

este.

am fost intr-o vrie totala de cand a intervenit schimbarea. n-am apucat sa ...simt ceva atunci cand s-a petrecut, n-a fost vreme de asta, a trebuit sa ma ...a dap tez.

si am facut-o. conform feedbackului profesional primit, am facut-o with flying colours , cum ar veni. de la o zi la alta, la propriu, am schimbat TOTUL in rutina unei munci pentrecute intr-un anume fel timp  de 15 ani. merit aplauze, bineinteles. si nici nu-s autoironica. le merit din plin. profesional vorbind, intr-un asemenea moment, in care nimeni n-a primit nicio indicatie, niciun ajutor, nicio directie, am reusit sa le  trasez eu pe toate. si sa le urmez. si sa fiu cea care creeaza un drum nou pe care, apoi, sa paseasca si ceilalti. sigur, nu am fost singura care a reusit asta, dar am fost printre putinii care s-au adaptat atat de rapid, atat de eficient, atat de miraculos.

intentia nu este sa ma laud. de altfel, notez aceste lucruri de parca ar fi in afara mea. ma mira si acum reusitele astea de care sunt capabila, cumva, in anii astia, am invatat lucruri si le-am si aplicat.

in acelasi timp, eu am ramas pe loc. incapabila sa gestionez sutele de informatii care au venit din toate directiile spre mine in fiecare zi. incapabila sa ma raportez la ele altfel decat haotic. insomnii, dureri fel de fel, nervi, certuri, depresii, frici , iritarea la adresa oamenilor solari pe care, fara indoiala, ii consider(am) fie prosti, fie ignoranti. stergerea facebook-ului, taierea brutala a unor relatii, ignore-ul la unele mesaje alarmiste, mii de stari amestecate
in acelasi timp cu meseria mea facuta foarte bine. in acleasi conditii pentru toti.

pauza de acum vine la pachet cu o stare de rau ingrozitoare. fizic.

de ce nu?

woman interrupted

si o s-o iau invers, si ce daca 'viata e asa cum e'? si ce daca pare ca e degeaba totul.
in putinele clipe ramase, in pauzele de dureri si de constientizari taioase, daca te uiti spre cer si te uiti pe pamant, te poti confunda cu un fulg. iar in caderea asta de sus in jos, de jos in sus, e imposibil sa nu stralucesti macar de cateva ori in cativa ochi

asta se pare ca am scris eu..acum 9 ani. si scriam si mai multe acum 9 ani si acum si mai multi ani, unele dintre ele chiar frumoase...sau nu stiu daca frumoase e cuvantul potrivit...poate surprinderi mai alambicate/artistice ale unor stari:

e o zi buna azi, atat de buna incat as intinde-o pe paine proaspata si mi-as servi-o inca o data

sau

de fapt e genul de saptamana care incepe cu un sfarsit, sfarsitul rabdarii tale.

cam asa...sunt multe expresii, invarteli de cuvinte care redau stari. eram, cu siguranta, mult mai in contact cu starile mele ..in forma asta , a scrisului. era singurul mod de a mi le exprima..si desigur ca invatasem , cumva, sa jonglez cu ele, sa le fac sa para interesante. starile nu erau neaparat interesante, erau ...coplesitoare. si mereu oscilam si imi era ingrozitor de greu cu ele. probabil, asta ma ajuta. whatever helps, in the end.



cartea asta ...-caci, se pare, doar cand mai citesc cate O carte, imi mai vad starile prin cuvinte( in rest, am invatat sa le ..arat si altfel decat scriptic)- m-a cam intors pe dos. desi personaj relativ antipatic la inceput, caz psihic -cu siguranta-, povestea in sine m-a pastrat atenta, pagina dupa pagina. si am fost langa personajul asta pana la capat cand pare sa fi razbit.

we're going nowhere

dar ce frumos e peisajul din jur. ce mai conteaza ca nicio destinatie precisa nu se mai arata, ce mai conteaza ca mai mult ajungi sa simti oboseala mersului mereu inainte(caci inapoi niciun drum nu mai duce), ce mai conteaza ...

de fapt, ce mai conteaza orice.

doar ne ducem.

azi este soare, toamna asta este exagerat de calda, clima e in continua schimbare spre rau, semne ale sfarsitului, se zice. vine si el.

sensul intamplat in fiecare zi, construit din clipe adunate, atentie la momente si la starile care le insotesc si..cam atat.

nu stiu ce carte sa aleg, dar cea pe care am citit-o deja si despre care urmeaza sa discutam maine, a avut un efect halucinant asupra mea. am terminat-o in 3-4 zile in contextul unei vieti la fel de obositoare ca intotdeauna. a reusit ce nu a mai reusit nicio carte in ultimii ani, sa ma tina acolo interesata si curioasa pana la final intr-un timp record. si nu stiu daca povestea in sine a fost cea care m-a tinut captiva-atat de crud realista-, cat scrierea in sine, cursiva, simpla, fara intentii -evidente, cel putin- de a impresiona.

a fost o carte ca o oglinda indreptata spre lume, spre asta in care traiesc eu in fiecare zi de cativa ani incoace(doar de cativa, da, de cand am ales sa o si vad cum e): operata in fel si chip, tragand de o frumusete apusa deja, pana la desfigurare, ametita de simturi intinse la maxim, incalcand orice fel de limite morale sub stindardul de libertate de expresie, fara niciun reper in afara de un ultra umflat eu, o lume care nu-si doreste nimic, nu crede in nimic dar pedaleaza in gol pana la moarte. un nhilism perpetuu aparent asumat si o parada de forme fara fond. dizgratios peisaj uman.

Ne-am lasat oare ispititi de mirajul libertatii individuale, al unei vieti deschise, cu infinite posibilitati? Tot ce se poate; astfel de idei erau in armonie cu spiritul vremii; nu le-am formalizat, nu aveam chef de asa ceva; ne-am multumit sa ne supunem si sa ne lasam distrusi de ele; si apoi, vreme indelungata, sa suferim de pe urma lor.

De fapt, Dumnezeu are grija de noi, se gandeste la noi in fiece clipa si, uneori, ne traseaza directive foarte limpezi. Caldura iubirii care ne umfla piepptul si e gata sa ne taie respiratia, iluminarile, extazurile, toate cu neputinta de explicat prin prisma naturii noastre biologice, a statului nostru de simple primate, sunt semne foarte deslusite.

Inteleg acum punctul de vedere al lui Christos, exasperarea lui repetata in fata inimilor care stau ferecate: toti primesc semne, dar nu tin seama de ele. (...)

Cam asa cu cartea asta, SEROTONINA.

Poate de aia imi este si greu sa aleg o alta, ce s-ar putea citi dupa ce m-am uitat la o rana sangeranda fara posibilitate de vindecare(?)

Mi-e frig in camasa asta
De litere
Prin care intra usor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Si eu incerc sa-mi apar macar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma ingheata frigul care intra
Prin toate literele.

Mi-e urat in camasa asta
De litere
Prin care intra usor
Respiratia si bataile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipa.

salvador

mie nu-mi plac oamenii cinici. cei care se trezesc sa rada de sentimentele celorlalti pentru ca pur si simplu nu rezoneaza la/cu ele. nici nu stiam ca e finala eurovision aseara, n-am urmarit deloc , nici nu imi era clar cine va participa din partea romaniei. am renuntat la acest spectacol de cand am vazut ca in fiecare an castiga circul. femei cu barba, travestiti si melodii care mai de care mai zgomotoase si fara mesaj.

asa ca, aseara cand vorbeam cu mama si la tv rulau aceleasi piese neinteresante, m-am oprit brusc sa ...ascult. parca am intrat in alta lume dintr-odata,a unei povesti frumoase pe care nu am mai auzit-o niciodata dar pe care, parca, mi-o aminteam. a fost ca o oaza de simplitate, emotie si puritate. intr-o mare de nimicuri stralucitoare si zgomotoase.

arta, aia care conteaza, face ceva omului. il scoate din sine si il transporta in alta parte. revenind pe pamant dupa o astfel de calatorie, esti un pic altfel, mai bun, mai increzator, mai ..curajos.

numele imi pare predestinat. poate e venit sa salveze ceva. nu stiu ce anume exact, dar aseara a castigat si, poate, chiar a salvat o particica din sufletul celor care au ..ascultat.

not a review

sinking in...

zilele trecute aproape ca am citit pe nerasuflate acest final de carte. azi-noapte m-a obsedat, de dimineata m-am trezit numai sa o termin. am terminat-o acum 10 minute. inca sunt in starea respectiva, de emotie...de alta lume.
inca imi mai vine sa plang.
cartea a avut chiar un happy-end, in ciuda insuportabilei, pe alocuri, suferinte. nici macar nu ma pot aduna sa scriu despre ea. am citit-o pe parcursul unui an, cred, cu o pauza de multe luni intre. a fost surprinzator cum, atunci cand am reluat-o(fusese abandonata la casa), tineam minte toate detaliile. iar cartea e plina de detalii, de personaje, de transformari. nici nu mai stiu de ce am renuntat la ea atata timp, probabil din cauza durerii, nici nu mai stiu.
modul in care ma raportez la citit s-a tot schimbat in timp. nu prea mai am cand sa mai stau locului ore in sir...si, chiar daca se mai gasesc astfel de momente, parca nu mai am rabdare. toate povestile, desi diferite, imi suna la fel. nu reusesc sa-mi adun gandurile cat sa urmaresc pana la capat ceva ce-mi pare scris prost sau inutil de alambicat. ma simt, poate, prea .."tangled up" in propriile stari confuze.

dar cat iubesc sa citesc!

an urequited love. that's what reading is to me. and it pains me to inflict it upon me 'just for fun'.

so, maybe that's why i do not read as much nowadays...too old for this.

https://www.goodreads.com/book/show/386330.A_Widow_for_One_Year

there's this, and there's that

if things seem to be going well, you obviously don't know what the hell is going on.

sau cam asa era parca o lege a lui murphy. o am pe frigider, ar trebui sa le citesc mai des...
nu, nu mi se parea ca merg lucrurile prea bine, dar cred ca mi se parea ca merg. ca...asta e, se merge mai departe cumva.
azi nu a mai fost asa. azi ...s-a daramat toata aceasta impresie minutios construita. trebuie sa crezi asta daca vrei sa fii intreg la cap. iar eu vreau.
azi..totul, dar TOTUL mi-a demonstrat ca nimic nu e sub controlul meu.

and there's everything that falls apart